Accident misterios în raionul Strășeni. Poliția este foarte rezervată în detalii

Acum ştirile şi articolele noastre sunt şi pe Telegram! ABONEAZĂ-TE!
Le puteţi şi comenta acolo 😉
Abonaţii văd şi conţinut exclusiv!

Un accident misterios s-a întâmplat în noaptea zilei de 5 februarie, undeva în raionul Strășeni. O Dacia Duster a fost făcută zob în circumstanțe neclare. Singurele informații care însoțesc imaginile publicate pe un canal de Telegram sunt că un polițist ar fi fost internat în stare gravă la spital.

Inspectoratul General al Poliției este foarte, dacă nu extrem de rezervat în detalii. În aceeași zi de joi am solicitat detalii suplimentare despre ce s-a întâmplat, iar după câteva zile de insistență abia astăzi a venit replica. Ni s-a confirmat indirect înregistrarea accidentului și că a fost pornită o anchetă de serviciu pentru stabilirea tuturor circumstanțelor.

Și atât. Alte informații despre ora, locul producerii accidentului, implicarea altor participanți la trafic sau confirmarea/infirmarea rănirii vreunui polițist rămân deocamdată în secret. De ce? Este la fel un mister…

Vezi și: (video) Accident grav lângă Ceadîr-Lunga. Un microbuz a lovit o mașină de poliție

Articolul Accident misterios în raionul Strășeni. Poliția este foarte rezervată în detalii apare prima dată în Autoblog.md.