Fuziunea rămâne în vigoare sau nu? Ministrul Sănătății a vizitat Spitalul Clinic de Boli Infecțioase „Toma Ciorbă”

Astăzi, 9 februarie, ministrul a efectuat o vizită de lucru la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase „Toma Ciorbă”, instituție care anterior a absorbit Spitalul de Dermatologie și Maladii Comunicabile.

În cadrul acesteia, ministrul Emil Ceban a evaluat condițiile de infrastructură și funcționare ale instituției și modul de organizare a serviciilor medicale. Totodată, oficialul a discutat cu conducerea spitalului despre utilizarea resurselor disponibile, organizarea activității medicale și administrative, dar și despre acțiunile necesare pentru eficientizarea activității instituției.

Vizita a avut loc în contextul reorganizării celor două instituții medicale, în anul 2023, inițiată de Ministerul Sănătății în vederea eficientizării sistemului de sănătate.

”Ministerul consideră că utilizarea eficientă a potențialului ambelor spitale va contribui la dezvoltarea unui sistem de sănătate mai robust, pregătit să răspundă provocărilor actuale și viitoare, în beneficiul pacienților și al lucrătorilor medicali”, scrie în comunicatul de presă.

Amintim că ministrul Emil Ceban vorbise anterior despre revenirea asupra subiectului privind fuziunea Spitalului de Dermatologie și Maladii Comunicabile cu Spitalul Clinic de Boli Infecțioase „Toma Ciorbă”, însă subiectul a fost epuizat, iar, potrivit surselor noastre, alipirea spitalelor rămâne în vigoare.