Un desen necunoscut anterior de Michelangelo a fost vândut la Christie’s pentru 27,2 milioane de dolari, stabilind un nou record de licitație pentru artist, anunță reăprezentanții Casei.
Potrivit Christie’s, proprietarul desenului a trimis o imagine a acestuia prin intermediul unui portal online pentru o evaluare preliminară.
Un specialist de la casa de licitații a identificat lucrarea ca fiind un studiu al piciorului drept al Sibilei Libiene, una dintre figurile – cheie de pe tavanul Capelei Sixtine din Vatican.
Dintre cele aproximativ 600 de coli ale lui Michelangelo care au supraviețuit până astăzi – doar o fracțiune din miile de desene pe care trebuie să le fi produs – acesta este unul dintre cele doar aproximativ 50 de studii referitoare la Capela Sixtină.
Era singura schiță neînregistrată
Desenul este realizat cu cretă roșie și datează din 1511–1512, când Michelangelo lucra la a doua parte a picturii de pe tavan.
„În cei peste 23 de ani de când lucrez în domeniu, am avut privilegiul să văd multe momente minunate reprezentând picturile maeștrilor vechi, dar astăzi le-am depășit pe toate”, a declarat Andrew Fletcher, directorul global al departamentului de picturi „Maeștri Vechi” de la Christie’s, care a plasat oferta câștigătoare în numele clientului său.
„Aceasta a fost o piesă excepțională, cu o poveste minunată. Am avut mai mulți ofertanți în sală, la telefon și online, deoarece aceasta era probabil singura șansă pe care un colecționar ar fi putut-o avea de a achiziționa un studiu pentru, probabil, cea mai mare operă de artă realizată vreodată. Sunt foarte mândru de echipa mea pentru că a recunoscut această lucrare pentru ceea ce este și pentru că a adus-o în acest punct”, a spus Giada Damen, specialistă în Departamentul de Desene Vechi ale Casei Christie, care a identificat puternicul studiu în cretă roșie drept un desen original de Michelangelo, realizat în pregătirea piciorului drept al figurii monumentale a Sibilei Libiene, aflată la capătul estic al plafonului Basiliei Sixtine.
Vânzări de 6 miliarde de dolari în 2025
Desenul a fost estimat la o valoare de 1,5-2 milioane de dolari înainte de licitație, dar interesul colecționarilor a fost semnificativ mai mare.
Lotul a făcut parte din licitația Christie’s de desene ale unor maeștri vechi și pictură britanică, care a inclus și lucrări de Rembrandt, Titian și William Blake.
Casa de Licitații Cristie’s a avut vânzări de 6,2 miliarde de dolari în 2025, în creștere cu 6% față de anul precedent.
Vânzările la licitații au totalizat 4,7 miliarde de dolari (în creștere cu 8%), vânzările private reprezentând alte 1,5 miliarde de dolari.