Premierul Munteanu efectuează o vizită oficială la Kiev

Prim-ministrul Alexandru Munteanu întreprinde astăzi o vizită oficială în Ucraina. La Kiev, șeful executivului are planificate întrevederi cu președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, cu prim-ministra Iulia Sviridenko și cu prim-vicepreședintele Radei Supreme a Ucrainei, Oleksandr Kornienko, transmite IPN.

„Vom discuta cu partenerii noștri ucraineni despre calea noastră de aderare la Uniunea Europeană, cooperarea bilaterală și securitatea regională. Mergem să ne exprimăm solidaritatea și respectul pentru lupta pe care o duce poporul ucrainean pentru independență și libertate”, a menționat Alexandru Munteanu.

În semn de respect pentru apărătorii Ucrainei care și-au pierdut viața, premierul va depune flori la Zidul Memoriei din Kiev. 

De asemenea, în cadrul vizitei vor fi semnate mai multe acorduri între Republica Moldova și Ucraina, care, potrivit executivului de la Chișinău, vor contribui la facilitarea cooperării bilaterale.

Din delegația Republicii Moldova fac parte ministra afacerilor interne, Daniella Misail-Nichitin, vicepremierul Vladimir Bolea, ministru al infrastructurii și dezvoltării regionale, ministrul energiei, Dorin Junghietu, și secretarul de stat al Ministerului Afacerilor Externe, Sergiu Mihov.

Aceasta este prima vizită oficială a premierului Alexandru Munteanu în Ucraina de la preluarea mandatului.

The post Premierul Munteanu efectuează o vizită oficială la Kiev appeared first on ipn.md.