
Trilaterala Moldova – România – Ucraina s-ar putea desfășura în luna aprilie. Printre locațiile analizate pentru a organiza reuniunea se numără orașele Giurgiulești sau Cernăuți, susține premierul Alexandru Munteanu.
Propunerea urmează să fie transmisă la București, după ce Munteanu și mai mulți miniștri de la Chișinău au avut o deplasare la Kiev. La reuniunea din primăvară ar urma să se discute despre proiecte comune, implementate de cele trei state.
„Nu este vorba doar să ne întâlnim, dar să discutăm câteva proiecte concrete care le-am pus pe hârtie cu Ministerul Energiei și cu Ministerul Infrastructurii și potențial cu Ministerul Agriculturii”, a spus Munteanu la ședința Guvernului.
Șeful Executivului nu a precizat la care proiecte anume se referă. La Kiev, Republica Moldova a semnat câteva acorduri cu Ucraina, referitoare la crearea unui punct de trecere a frontierei și construcția unui pod la Cosăuți, procesul de repatriere a copiilor neînsoțiți și dreptul la muncă remunerată pentru membrii de familie ai personalului misiunilor diplomatice.
Articolul Alexandru Munteanu: În aprilie, la Giurgiulești ar putea avea loc trilaterala Moldova – România – Ucraina apare prima dată în Realitatea.md.