
Funcționarii de la Ministerul Finanțelor au explicat, în luna mai, oficialilor de la Primăria Chișinău ce trebuie să facă pentru a beneficia de banii pentru blocul din Durlești, afectat de incendiu. Declarația aparține ministrului Andrian Gavrilița.
Funcționarul i-a sugerat edilului Ion Ceban și altor angajați din cadrul administrației Capitalei să îl telefoneze pe el sau pe alți oficiali de la Ministerul Finanțelor, pentru a soluționa problema.
„Au fost discuții dintre colegii de la Primărie și colegii de la Ministerul Finanțelor. Le-au spus exact ce trebuie să facă ca să respecte legea, dacă chiar vor să dea acești bani. Acum, eu nu știu dacă vorbe din competență sau ei vor și anunța și să facă și banii de să-i primească.
Cine are de gând să lucreze, îi dăm și telefon de contact, îi așteptăm la Ministerul Finanțelor, ne așezăm la masă și definitivăm împreună. Nu văd o problemă”, a spus Gavrilița.
Ministrul Finanțelor a făcut recent schimb de replici pe rețelele de socializare cu Olesea Pșenițchi, șefă a Direcției Finanțe din cadrul Primăriei. Gavrilița a publicat o dispoziție de-a lui Ion Ceban, cu redactări, iar funcționară din cadrul municipalității l-a acuzat că ar refuza astfel deblocarea banilor celor 3 milioane de lei.
Pe 16 mari 2025, un incendiu devastator a izbucnit la mansarda construită ilegal pe un bloc din Durlești. Flăcările au distrus mai multe apartamente, 16 persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale, iar autoritățile au demarat anchete ample privind autorizarea construcției și au deschis un dosar penal pentru corupție.
Articolul Banii pentru blocul din Durlești, afectat de incendiu: Gavrilița acuză Primăria, de la tribuna Guvernului apare prima dată în Realitatea.md.