Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis, miercuri, că Horaţiu Potra rămâne în arest preventiv, iar fiul şi nepotul său în arest la domiciliu. ÎCCJ a respins contestaţiile celor trei la o hotărâre a Curţii de Apel Bucureşti din data de 3 februarie 2026.
„Respinge, ca nefondate, contestațiile formulate de inculpaţii Potra Alexandru, Potra Dorian şi Potra Horaţiu împotriva încheierii din data de 03 februarie 2026 pronunţată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a II-a penală, în dosarul nr.6008/2/2025/a1.10. Obligă contestatorii inculpaţi la plata sumei de câte 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Onorariile parţiale cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru contestatorii inculpaţi Potra Alexandru, Potra Dorian şi Potra Horaţiu, până la prezentarea apărătorilor aleşi, în cuantum de câte 130 lei, rămân în sarcina statului. Definitivă.”, se arată în minuta deciziei ÎCCJ.
Horaţiu Potra a fost prins în Dubai în luna septembrie și a fost adus în țară, sub escortă, în luna noiembrie, alături de fiul și nepotul său, Alexandru Cosmin Potra și Dorian Potra.
Potra a fost trimis în judecată de Parchetul General pentru tentativă la comiterea unor acțiuni împotriva ordinii constituționale, nerespectarea regimului armelor și munițiilor, nerespectarea regimului materiilor explozive, orice operațiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept și instigare publică.
Alături de el sunt judecați alți 20 de mercenari din gruparea sa, în același dosar în care este judecat și fostul candidat la alegerile prezidențiale Călin Georgescu.
Știre în curs de actualizare…