„Având în vedere anumite îndoieli naționale cu privire la forma consiliului, în aceste circumstanțe, Polonia nu se va alătura lucrărilor Consiliului Păcii, dar le vom analiza”, a spus miercuri, șeful guvernului de la Varșovia, potrivit Reuters.
Consiliul Păcii este o nouă inițiativă internațională, susținută de președintele Trump, care are scopul să contribuie la soluționarea conflictelor la nivel global, începând cu războaiele din Gaza și Ucraina.
Casa Albă a trimis invitații mai multor lideri internaționali pentru a face parte din acest organism, inclusiv președintelui rus Vladimir Putin, însă reacțiile internaționale au fost împărțite, întrucât mai multe state fie au refuzat participarea fie au amânat răspunsul.
Privind aceasta inițiativă, președintele României, Nicușor Dan, a anunțat că România se află într-un proces de analiză și cere clarificări din partea SUA.
„De la primirea invitației de a ne alătura Consiliului de Pace, luna trecută, România a demarat un proces de consultări cu Statele Unite pentru a clarifica în ce măsură anumite prevederi ale Cartei Consiliului de Pace pot fi revizuite sau interpretate astfel încât să fie pe deplin compatibile cu obligațiile internaționale deja asumate de statul român”, a anunțat Dan, duminică.