Cinci instituții de învățământ din țară devin, în premieră, laboratoare de testare pentru proiectul-pilot „Școală fără tutun și nicotină”. Strategia depășește sfera interdicțiilor clasice, combinând regulamentele de management instituțional cu suportul psihologic și experimentele științifice, pentru a reduce consumul de nicotină în rândul adolescenților. Prin acest proiect se mizează pe prevenție și pe implicarea comunității școlare, explică Marcelina Baleca, șefă de direcție în cadrul Ministerului Educației și Cercetării.