
O femeie a publicat pe rețelele de socializare imagini cu condițiile dezastruoase de la spitalul din Nisporeni, în secția pentru copii. Ea arată că baia nu funcționează, salteaua și lenjeria sunt murdare, iar prin salon mișună gândaci.
„Ce murdărie și ce mizerie este aici. Cum să stai cu copii internat în spital? (…) Nici nu poți dormi aici. Pereții murdari. Și la purcei e mai curat. Baia nu funcționează”, spune femeia.
[bzplayer mp4=”https://cloud.realitatea.group/video/realitatea.md/spital-nisporeni.mp4″ muted=”false” thumbnails=”true”]
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Ministrul Sănătății, Emil Ceban, a anunțat că funcționarii din Consiliul Național de Evaluare și Acreditare în Sănătate (CNEAS) și Agenției Naționale pentru Sănătate Publică (ANSP) trebuie să intervină imediat, în decurs de o zi, pentru a efectua verificările necesare.
„Orice spațiu destinat îngrijirilor medicale, în special a copiilor, trebuie să respecte standarde de igienă și siguranță”, mai notează Ceban.

Oficialul mai susține că după finalizarea verificărilor va reveni cu informații suplimentare despre rezultatul lor.
Articolul VIDEO Gândaci, saltele murdare și baie care nu funcționează la un spital din Nisporeni. Reacția ministrului Ceban apare prima dată în Realitatea.md.