Florile, la mare căutare înainte de 14 februarie. Buchetele ajung până la 2000 de lei

Tarabele cu flori din capitală sunt tot mai aglomerate în ajun de 14 februarie. Îndrăgostiții caută buchetul potrivit pentru a-și surprinde persoana iubită, iar comercianții spun că cererea a crescut vizibil în ultimele zile.

Printre cele mai solicitate flori se numără lalelele, trandafirii și crizantemele. O lalea este vândută cu 25 de lei bucata, în timp ce un trandafir costă între 70 și 100 de lei, în funcție de soi și mărime. O crizantemă ajunge la 70 de lei.

Prețurile buchetelor diferă în funcție de tipul florilor și de aranjament. Un buchet de lalele costă, în medie, aproximativ 500 de lei, iar unul din crizanteme – în jur de 300 de lei. Cele mai scumpe rămân buchetele de trandafiri, care pornesc de la 500 de lei și pot ajunge până la 2000 de lei, în funcție de numărul de flori și complexitatea aranjamentului.

Comercianții spun că, în fiecare an, cererea crește semnificativ înainte de Ziua Îndrăgostiților, iar florile rămân cel mai popular cadou pentru această sărbătoare.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Articolul Florile, la mare căutare înainte de 14 februarie. Buchetele ajung până la 2000 de lei apare prima dată în Realitatea.md.