
Comisia Europeană a autorizat întreg teritoriul Republicii Moldova pentru exportul în Uniunea Europeană a cărnii proaspete și procesate de pasăre. Potrivit ANSA, la 6 februarie 2026, CE a adoptat Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2026/278, prin care au fost aduse modificări importante anexelor XIV și XV la Regulamentul (UE) 2021/404, referitoare la lista țărilor terțe autorizate să introducă în UE transporturi de carne proaspătă de pasăre și produse din carne de pasăre.<
„Aceste modificări normative s-au datorat eforturilor depuse de Autoritatea Competenta (Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor), care a furnizat suficiente garanții despre faptul că în zonele de unde își are originea carnea proaspătă de pasăre, precum și produsele din carne de pasăre, autorizată pentru export în Uniunea Europeană, nu s-au înregistrat focare de gripă aviară înalt patogenă timp de cel puțin 12 luni.
Prin actualizarea dată, Republica Moldova își consolidează statutul în cadrul sistemului european de autorizare a exporturilor de origine animală, recunoscându-se standardele de sănătate publică și de sănătate animală aplicate pe teritoriul țării. Măsurile adoptate de Comisie reflectă evaluările privind situația epidemiologică a bolilor transmise prin animale și se înscriu în politicile UE de garantare a siguranței alimentare și a protecției consumatorilor”, se arată în comunicatul emis de agenție.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Listarea Moldovei în Regulamentul UE va facilita accesul producătorilor la piața de consum extinsă a Uniunii Europene și va stimula alinierea continuă la standardele comunitare în domeniul sănătății animalelor și siguranței alimentelor. Decizia confirmă recunoașterea la nivel european a sistemului național de regionalizare și control sanitar-veterinar și consolidează oportunitățile de export pentru producătorii moldoveni pe piața europeană, contribuind la dezvoltarea sectorului avicol și la creșterea competitivității produselor autohtone.
Articolul Moldova, autorizată de UE pentru exportul cărnii de pasăre proaspete și procesate apare prima dată în Realitatea.md.