
Sistemul educațional din Republica Moldova se confruntă cu un declin demografic accentuat, iar până în anul 2040 numărul elevilor din școli ar putea scădea cu aproximativ 30%. Declarația a fost făcută de ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun, de la tribuna Parlamentului.
Potrivit oficialului, proiecțiile intermediare arată o diminuare de circa 13% a numărului de copii până în 2030 și de aproximativ 19% până în 2035, scrie BANI.MD.
„Vorbim despre un număr de copii care încă nu au apărut. Sau nu au apărut când ar fi fost cazul. Sau când i-am fi dorit”, a declarat Perciun.
De asemenea, ministrul a precizat că scenariul prezentat este unul mediu, nici cel mai optimist, nici cel mai pesimist, dintre cele trei analizate de autorități. Tot el a precizat că Guvernul mizează pe creșterea nivelului de trai, revenirea diasporei și stimularea natalității, inclusiv prin investiții în mediul rural și prin apropierea de Uniunea Europeană.
„Revenirea diasporei este o sursă extraordinară”, a spus ministrul, adăugând însă că trebuie analizat realist unde se vor întoarce cei plecați peste hotare.
Oficialul a mai spus că experiența altor state arată că majoritatea reveniților aleg mediul urban, ceea ce ar putea accentua dezechilibrele dintre orașe și sate.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
[bzplayer mp4=”https://cloud.realitatea.group/video/realitatea.md/perciun.mp4″ muted=”false”]
Articolul VIDEO Prognoză sumbră: Până în 2040, numărul elevilor din Moldova ar putea scădea cu 30% apare prima dată în Realitatea.md.