Un dosar aflat pe rolul instanțelor scoate la iveală un conflict intern grav în cadrul SRL „Fertil Med”, companie care deține Alternativa Clinic, în care unul dintre asociați, Chira Constantin, acuză că a fost exclus din firmă printr-o schemă juridică bazată pe revocarea unilaterală a unei donații, notificări formale și blocarea accesului la drepturile sale patrimoniale.
Din documentele depuse la dosar reiese că acesta a devenit asociat cu 10% din capitalul social în baza unui contract de donație, iar ulterior a fost lipsit de această cotă fără consimțământ, fără informare reală și fără a primi valoarea care i se cuvenea potrivit legii.
De la asociat la exclus: cronologia faptelor
Potrivit cererii de chemare în judecată, în anul 2022 au fost operate modificări în structura SRL „Fertil Med” prin donații succesive, în urma cărora:
– Moșin Veaceslav a deținut 30%, fiul, născut în 1991;
– Moșin Cristina, fiica – 30%;
– Chira Constantin – 10%;
– restul cotei a revenit lui Moșin Veaceslav, tatăl, născut în 1959.
La 29 aprilie 2025, Chira Constantin a depus oficial notificarea de retragere din societate, în temeiul art. 47 din Legea privind societățile cu răspundere limitată, și a solicitat eliberarea certificatului privind valoarea de retragere.
În document se precizează: „Reclamantul a depus notificarea de retragere și a solicitat eliberarea certificatului privind valoarea de retragere, cu anexarea calculelor respective”.
Legea obligă administratorul să elibereze acest certificat în termen de 15 zile. Potrivit actelor din dosar, acest lucru nu a fost făcut nici până la momentul depunerii cererii în instanță.
„Până în prezent nu a fost eliberat certificatul privind valoarea de retragere”, se menționează în acțiune, următoarea ședință de judecată fiind stabilită pentru data de 17 februarie 2026, la Judecătoria Chișinău, sediul Centru, judecător Georgeta Grozav, cauza fiind intitulată ”Litigiile dintre asociați şi societăţile comerciale”.
Revocarea donației, fără consimțământ și fără notificare
La 10 aprilie 2025, anterior notificării de retragere, Moșin Veaceslav a semnat o declarație de revocare a donației prin care Chira Constantin primise cota de 10%. Reclamantul afirmă că nu și-a exprimat niciodată acordul pentru această revocare și nu a fost informat despre ea.
„Revocarea donației din 10.04.2025 a fost efectuată fără consimțământul reclamantului și fără ca acesta să fie notificat”, scrie în cererea de chemare în judecată.
Totodată, se menționează că revocarea a fost înregistrată la Agenția Servicii Publice abia la 12 mai 2025, adică după ce Chira Constantin notificase retragerea sa din societate. „Revocarea donației a fost înregistrată la ASP după depunerea notificării de retragere”, se precizează în document.
În aceste condiții, reclamantul susține că actul este ineficient și neopozabil.
Adunări generale fără participarea asociatului
După notificarea de retragere, au fost convocate adunări generale ale asociaților, în urma cărora a fost decisă excluderea lui Chira Constantin și modificarea structurii firmei. „Adunarea generală a fost desfășurată în lipsa reclamantului și fără notificare în modul prevăzut de lege”, este scris în documentul consultat de redacția telegraph.md
Convocarea a fost publicată în Monitorul Oficial, însă reclamantul susține că aceasta a fost o procedură formală, folosită în locul notificării reale: „Publicarea în Monitorul Oficial nu suplinește notificarea efectivă, atâta timp cât pârâții cunoșteau adresa reală, telefonul și e-mailul reclamantului.”
În dosar sunt invocate datele de contact utilizate anterior între asociați, inclusiv cele menționate chiar în notificarea de retragere din 30.04.2025.
Modificări rapide la registrul de stat
La 12 mai 2025, asociații companiei care deține Alternativa Clinic au solicitat Agenției Servicii Publice operarea modificărilor în Registrul de stat, prin care Chira Constantin a fost exclus din componența firmei. Ulterior, la 15 mai 2025, Moșin Veaceslav a donat cota de 40% către ceilalți doi asociați, care au devenit fiecare deținători a câte 50%.
„Au fost operate modificări succesive în registrul de stat, fără ca acestea să fie opozabile reclamantului”, scrie în acțiune.
Chira Constantin afirmă că toate aceste operațiuni au avut loc în timp ce cererea sa de retragere era deja depusă și înregistrată.
Blocarea accesului la bani
Potrivit legii, asociatul retras are dreptul la valoarea cotei sale, calculată în funcție de activele nete ale societății. Pentru aceasta, este necesar certificatul eliberat de administrator: ”Administratorul este obligat să elibereze certificatul privind valoarea de retragere.”
În lipsa acestui document, Chira Constantin susține că este lipsit de orice posibilitate reală de a-și recupera partea.
„Neeliberarea certificatului echivalează cu refuzul de executare a obligației legale”, se menționează în acțiune.
Acuzații de rea-credință și abuz procedural
Reclamantul susține că excluderea sa nu a fost rezultatul unui conflict comercial obișnuit, ci al unei acțiuni coordonate. În document se precizează: „Pârâtul și intervenienții au acționat cu intenția de a-l exclude pe reclamant prin mijloace indirecte și artificiale.”
Totodată, se invocă folosirea deliberată a unor adrese despre care se știa că nu sunt utilizate: „Folosirea notificării fictive la o adresă despre care se știa că nu este valabilă demonstrează reaua-credință”.
De asemenea, se menționează că reclamantul nu a avut posibilitatea să se apere și să-și exprime poziția înainte de excludere. „Excluderea a fost realizată fără respectarea dreptului la apărare”, se arată în dosar.
Argumentele juridice invocate
În cererea de chemare în judecată sunt invocate numeroase prevederi din Codul civil, Legea SRL și jurisprudența CEDO.
Prin acțiunea depusă, Chira Constantin solicită constatarea nulității revocării donației, anularea deciziilor adunărilor generale, suspendarea modificărilor până la soluționarea cauzei, obligarea administratorului să elibereze certificatul;, recunoașterea dreptului la valoarea cotei și încasarea cheltuielilor de judecată.
„În cazul refuzului administratorului, hotărârea instanței va ține loc de certificat privind valoarea de retragere”, scrie în cererea depusă la instanță.
Un dosar despre control și bani
Analiza documentelor arată că miza reală a conflictului nu este doar statutul formal de asociat, ci accesul la valoarea economică a participației. Pe de o parte, există o notificare de retragere legală, înregistrată. Pe de altă parte, există o revocare de donație făcută fără consimțământ și înregistrată ulterior.
Între aceste două momente, au fost operate modificări rapide în registrul de stat și au fost organizate adunări fără participarea asociatului vizat.
În lipsa certificatului de retragere, Chira Constantin a rămas, potrivit propriilor susțineri, fără calitate de asociat și fără bani.
Cazul, judecat parțial la Curtea de Apel Centru și CSJ
Prin încheierea din 17 iunie 2025, Judecătoria Chișinău, sediul Centru, a respins ca neîntemeiată cererea lui Constantin Chira privind aplicarea măsurilor de asigurare a acțiunii. La 1 iulie 2025, acesta a depus recurs împotriva deciziei.
La 29 septembrie 2025, administratorul SRL „Fertil Med”, Cristina Moșin, a solicitat strămutarea cauzei la o altă instanță de același grad, invocând suspiciuni privind lipsa de imparțialitate a judecătorilor Curții de Apel Centru. Cererea a fost declarată inadmisibilă prin încheierea din 2 octombrie 2025.
Prin decizia din 17 noiembrie 2025, instanța de apel a menținut încheierea din 17 iunie 2025, hotărârile instanțelor fiind publice.
Astfel, instanța de fond urmează să stabilească dacă acțiunile care vizează familia Moșin și compania acesteia au fost legale sau dacă a fost vorba despre o schemă de excludere prin proceduri formale, menite să ocolească drepturile patrimoniale ale unui partener de afaceri.
”Pe rolul instanței de judecată se află o cerere depusă de un fondator al ”Fertil Med” SRL, care susține că nu și-ar fi primit cota-parte și că ar fi fost dezmoștenit fără să cunoască acest lucru. În acest context, Vă rugăm să ne comunicați care au fost motivele dezmoștenirii, motivele neacordării cotei-părți sub formă de bunuri sau mijloace financiare, precum și alte detalii relevante. Dacă este posibil, Vă rugăm să ne expediați referința depusă în instanță, unde pot fi prezentate mai multe argumente în fapt și în drept. Vă rugăm ca răspunsul să fie oferit în termen scurt, până joi, 12 februarie 2026. Un răspuns transmis după acest termen va fi publicat ulterior”, a fost solicitarea expediată către conducerea Alternativa Clinic, însă a rămas fără răspuns până la publicarea acestei știri.
Ce este Alternativa Clinic?
Potrivit descrierii de pe site-ul companiei, Alternativa Clinic este un centru de excelență și inovație în domeniul sănătății reproductive, diagnosticului și tratării infertilității, inclusiv Fertilizarea In Vitro (FIV), din Republica Moldova.