În perioada premergătoare Jocurilor Olimpice de Iarnă din acest an, dar și după începerea competiției, a izbucnit un scandal: potrivit unor acuzații, unii săritori cu schiurile ar fi mărit artificial zona inghinală, fie prin injectarea organelor genitale cu substanțe care provoacă umflare, fie prin introducerea de materiale în lenjerie pentru a crea un volum mai mare, scrie Scientificamerican.com.
Motivul aparent: modificarea măsurătorilor costumului, combinezoanele pentru sărituri fiind croite extrem de precis după corpul sportivilor, și, potrivit relatărilor, obținerea unui avantaj în concurs.
Acuzațiile, relatate inițial de un trust media german și ulterior supranumite „Penisgate”, au atras atenția publicului online, dar și a Agenției Mondiale Antidoping, deși niciun sportiv nu a fost nominalizat.
Totuși, cazul ridică o întrebare științifică importantă: cum poate o ușoară creștere a suprafeței costumului unui săritor să influențeze distanța săriturii?
Să începem cu zona inghinală. Conform regulilor Federației Internaționale de Schi și Snowboard, organismul care reglementează săriturile cu schiurile, înălțimea zonei inghinale a costumului este măsurată cu laser. Teoretic, dacă această zonă este temporar puțin mai mare, sportivul ar putea primi un costum ceva mai larg decât în mod normal.
Materialul suplimentar ar putea prelungi chiar și minimal săritura, oferind mai multă portanță în aer, asemănător membranei unui veverițe zburătoare, și implicit o distanță mai mare. Într-un sport decis adesea la diferențe de câțiva centimetri, orice fracțiune suplimentară de timp petrecută în aer poate face diferența dintre aur și argint.
„Are un impact uriaș”
Așa explică Lasse Ottesen, în prezent director de cursă pentru combinata nordică în cadrul Federației Internaționale de Schi și Snowboard și fost săritor olimpic. El a spus că cercetările realizate în anii 2000 au arătat că un centimetru suplimentar de material în zona inghinală ar putea crește lungimea săriturii cu până la patru metri. Iar potrivit unui studiu mai recent, acceptat pentru publicare în revista Frontiers in Sports and Active Living, oamenii de știință au constatat că adăugarea unui centimetru la circumferința totală a costumului ar putea prelungi săritura cu 3,2 metri.
Sportivii, antrenorii și oficialii cunosc acest lucru. În ianuarie, înainte ca „Penisgate” să devină viral, mai mulți oficiali ai echipei de sărituri cu schiurile din Norvegia au fost suspendați temporar din competiții după ce s-a descoperit că modificaseră costumele sportivilor prin cusături suplimentare în zona inghinală la Campionatele Mondiale Nordice de anul trecut. Incidentul a depășit orice s-a mai văzut până acum, spune Ottesen, adăugând că Federația lucrează la rafinarea regulamentelor pentru a se asigura că toți sportivii sunt măsurați corect.
Nu doar mărimea constumului contează
Totuși, mărimea costumului nu este singurul factor care influențează lungimea săriturii. Amy Pope, lector principal în fizică și astronomie la Universitatea Clemson, explică faptul că distanța parcursă de un săritor este, în ultimă instanță, rezultatul legilor fizicii.
Pentru a se pregăti de săritură, sportivii coboară pe rampe cu șanțuri de gheață săpate în zăpadă. În timpul coborârii, ei încearcă să minimizeze rezistența aerului și frecarea schiurilor pentru a-și crește viteza. La baza rampei ating aproximativ 60 de mile pe oră și se confruntă cu un zid puternic de rezistență a aerului, comparabil cu senzația de a scoate mâna pe geamul unei mașini care rulează cu viteză mare pe autostradă. Exact asta simt sportivii, spune ea. Apoi urmează desprinderea.
Dacă săritorul ar evolua în vid, traiectoria ar fi parabolică, cu un unghi ideal de lansare de 45 de grade, explică Philip Langill, profesor asociat în departamentul de fizică al Universității din Calgary. Cu un grad mai mult sau mai puțin, distanța nu ar mai fi maximă.
Poziția corpului maximizează portanța
Desigur, nimeni nu sare în vid la Jocurile Olimpice de Iarnă. În schimb, sportivii folosesc aerul din jur pentru a rămâne mai mult timp în zbor. Își poziționează corpul astfel încât să maximizeze portanța, să reducă rezistența și să contracareze forța gravitațională.
Aici intervine stilul în formă de „V”, cea mai mare revoluție din săriturile cu schiurile din ultimele trei decenii, potrivit lui Ottesen. La începutul anilor 1980, sportivii își țineau adesea schiurile paralele în aer. Însă în anii 1990 au început să zboare cu schiurile în formă de „V”, crescând suprafața și portanța. Dintr-odată, săriturile au devenit mult mai lungi, dar și căzăturile mai frecvente, spune el.
Se gândesc sportivii la toată această fizică? Uneori, cel puțin la antrenamente, își amintește Ottesen, când era mai atent la forțele care acționau asupra corpului său. În timpul competiției însă, memoria musculară preia controlul.
„Nu te gândești deloc la toate acestea. Corpul și mintea fac pur și simplu ceea ce au exersat.”