Maria Zaharova: Rusia nu participă la reuniunea inaugurală a Consiliului Păcii

Rusia nu va participa cu delegați la reuniunea inaugurală a Consiliului Păcii, a anunțat purtătoarea de cuvânt a Ministerul Afacerilor Externe al Rusiei, Maria Zaharova.

„Rusia nu va participa la reuniunea Consiliului Păcii”, a spus ea în cadrul unei conferinţe de presă.

Potrivit Mariei Zaharova, „lucrările pentru formularea poziţiei (Moscovei cu privire la Consiliul Păcii) sunt în desfăşurare”.

Washingtonul urmează să găzduiască prima reuniune a Consiliului Păcii pe 19 februarie.

La 22 ianuarie, 19 ţări au semnat Carta Consiliului Păcii în marja Forumului Economic Mondial de la Davos. Organismul a fost creat ca parte a eforturilor de soluţionare a situaţiei din Fâşia Gaza.

Anterior, ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a declarat că Moscova îşi formulează în prezent poziţia privind Consiliul Păcii şi ia în considerare „cât de rezervat au reacţionat multe ţări din Occident şi din Orient, inclusiv membri permanenţi ai Consiliului de Securitate al ONU, la această idee”.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Preşedintele Vladimir Putin a declarat anterior că Rusia este pregătită să aloce 1 miliard de dolari din activele îngheţate în SUA pentru Consiliul Păcii. El a spus că Moscova este dispusă să facă acest lucru chiar înainte de a decide dacă va adera sau nu la iniţiativă.

Articolul Maria Zaharova: Rusia nu participă la reuniunea inaugurală a Consiliului Păcii apare prima dată în Realitatea.md.