Jeanne Shaheen a reprezentat delegația bipartizană a Congresului SUA la masa rotundă de luni seara cu jurnaliștii români, organizată de Ambasada Statelor Unite la București. Ceilalți doi membri ai delegației, senatorul republican Thom Tillis și senatorul democrat Chris Murphy nu au mai putut lua parte la întâlnire din motive personale și profesionale.
Senatoarea este cea care, alături de colegul său Dick Durbin din Illinois, a introdus pe traseul legislativ un proiect de lege care prevedea ridicarea criteriului de maximum 3% rată de refuz a cererilor de viză temporară în cazul României, pentru Programul Visa Waiver
Accederea în acest program permite cetățenilor țărilor incluse să călătorească fără viză în Statele Unite pentru o perioadă de până la 90 de zile, în scop turistic sau de afaceri. Programul este gestionat de Departamentul pentru Securitate Internă al SUA (DHS), în consultare cu Departamentul de Stat.
Se întâmpla după o vizită în România, în 2023, în timpul mandatului lui Joe Biden la Casa Albă.
„În ceea ce privește Programul Visa Waiwer, am fost aici în 2023 și am auzit despre importanța acestui programul pentru România. Senatorul Dick Durbin din Illinois și cu mine ne-am întors în Statele Unite și am introdus pe traseul legislativ un proiect de lege care avansa foarte pozitiv sub administrația anterioară, administrația Biden. Din păcate, aceasta a fost tergiversată sub administrația Trump și vom continua să insistăm pentru că știm că este importantă pentru România”, a declarat senatoarea SUA.
Jeanne Shaheen a fost întrebată de Mediafax în ce fază se află discuția despre includerea României în programul Visa Waiwer, de ce a fost exclusă România ce s-a întâmplat și dacă există un calendar de atingere a acestui obiectiv, pentru ca românii să poată accede în program.
„A fost un proiect la care am lucrat eu și senatorul Durbin, a avansat în administrația anterioară și a a ajuns să fie tergiversată sub administrația Trump – nu știu de ce – dar sper că vom continua să lucrăm la ea, pentru că înțeleg că este în interesul României și cred că este și în interesul Americii”, a răspuns membra Congresului SUA la întrebarea Mediafax.
Motivul oficial
Întrebarea a venit în completarea declarațiilor conform cărora România ar putea fi reevaluată pentru admiterea în Programul Visa Waiver în viitor, furnizate săptămna trecută de reprezentanții diplomatici ai Statelor Unite ale Americii la București, la solicitarea Mediafax.
Decizia de includere a României în programul Visa Waiver a fost retrasă pentru a „asigura securitatea frontierelor și a imigrației”, potrivit anunțului oficial al Departamentului de Securitate Internă al SUA de acum aproximativ nouă luni.
„În contextul importanței pe care actuala administrație o acordă securității frontierelor și imigrației, Departamentul pentru Securitate internă (DHS) a revocat, la 2 mai 2025, desemnarea României în cadrul Programului Visa Waiver (VWP). Suntem recunoscători României pentru parteneriatul strâns de-a lungul anilor în vederea consolidării cooperării în domeniul securității. România ar putea fi reevaluată pentru admiterea în VWP în viitor”, au răspuns reprezentanții Ambasadei SUA.
Ce spun statisticile
Conform celor mai recente date publicate, 5.857 de solicitanți din România au primit vize non-imigrare în luna mai 2025, majoritatea, fiind vize pentru turism/calătorie de afaceri (B1/B2) – 3.555, și participanți la un program de schimb cultural și educațional în SUA (J1) – 1.751.
Numărul total de vize pentru non-imigranți veniți din toată lumea a fost de 897.937 în luna mai 2025.
În prezent, timpul mediu de așteptare pentru a obține o programare la interviu pentru vizele non-imigrare la București este de o jumătate de lună, conform celor lai recente date actualizate în ianuarie 2026.
Cea mai recentă rata de refuz ajustată pentru vizele B în funcție de naționalitate a fost pentru România de 8,41%, în anul fiscal 2025.
Pentru a avea un ordin de comparație, Federația Rusă a avut în același interval o rată de refuz ajustată de 40,38% sau Cuba – 70,86%. La capetele opuse, Vaticanul și Monaco au o rată de 0%, iar Statele Federale ale Microneziei – 100%.
Rata de refuz al vizei unei țări este doar unul dintre criteriile luate în considerare atunci când se stabilește eligibilitatea unei țări pentru statutul de membru în Programul Visa Waiver, respectiv o rată de refuz al vizei temporare de vizitator (B) mai mică de trei procente (pentru desemnarea inițială).
La nivel global, potrivit celor mai recente cifrele oficiale anuale, numărul de vize temporare, non-imigrare acordat de SUA a crescut în ultimii ani, față de primii ani pandemiei de Covid-19. Astfel, dacă în 2020, s-au acordat 4,01 milioane de vize, în 2021, numărul a scăzut la 2,79 de milioane, în 2022, acesta a crescut la nivel global la 6,81 de milioane, în 2023, la 10,43 milioane, iar în 2024 s-a apropiat de 11 milioane (10,96 milioane).