Satul Candelago este situat pe Costa da Morte în nord-vestul Spaniei. Localitatea abandonată este scoasă la vânzare la un preț de chilipir, potrivit Express. Proprietatea a suferit recent o scădere importantă de preț, care a stârnit interesul potențialilor cumpărători. În 2021, proprietatea a fost listată la 200.000 de euro, dar conform Idealista.com, noul preț este 150.000 de euro
Satul Candelago, aflat pe malul Oceanului Atlantic, oferă priveliști marine uimitoare, dar și peisaje sălbatice și trasee de călătorie. Satul are 10 case tradiționale din piatră, câteva grânare și numeroase alei năpădite de vegetație. Satul a fost abandonat treptat începând cu anii 1970.
Satul nu se află în mijlocul pustietății. Este poziționat la doar câțiva kilometri distanță de satul Corme, un centru de pescuit care găzduiește istoricul Far Rocundo și Muzeul de Artă Contemporană Costa da Morte.
Candelago este aproape de malul oceanului și poate fi transformat într-un refugiu privat sau într-un loc turistic. Vederea la ocean îi sporește atractivitatea pentru posibilii cumpărători