Din 1 aprilie, toți consumatorii noncasnici mari, adică companiile care consumă anual mai mult de 100 de mii de metri cubi de gaze naturale sunt obligate să fie asigurate cu gaze naturale de pe piața liberă. În cazul în care nu vor avea un contract valabil încheiat cu un astfel de furnizor rămâne fără gaze naturale, anunță Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE). Până în prezent, doar 82 de consumatori noncasnici mari au făcut deja tranziția către piața liberă, ceea ce reprezintă doar 40 la sută din companiile vizate. Toate aceste schimbări contribuie la creșterea concurenței, diversificarea ofertelor și consolidarea pieței libere a gazelor naturale, mai precizează ANRE.