Și, ca orice reflux recurent, apare atunci când tensiunea crește, când ceva nu mai este digerat ușor, în cazul de față, deficitul bugetar și urcă brusc în spațiul public sub forma unei soluții aproape terapeutice; produce arsură mediatică, creează impresia de intervenție rapidă și, după ce își consumă efectul retoric, se retrage la contactul cu realitatea constituțională.
Rețeta anului 2026 în privința cumulului pensie-salariu este una compensată de care nu mai beneficiază cei cu pensii de serviciu sau pensii militare care lucrează în sectorul public, într-un moment în care România accesează miliarde de euro prin programul SAFE pentru înzestrare militară, iar criminalitatea și presiunea pe structurile de ordine publică cresc, ceea ce face ca penalizarea să pară mai degrabă un gest contabil, decât o decizie strategică.
Și dacă ar fi să numim operațiunea ca fiind una de „curățenie”, nu avem cum să nu ne mirăm că se calcă, din nou, într-o zonă pe care Curtea Constituțională a marcat-o cu bandă roșie – nu ai voie să restrângi drepturi selectiv, pe criterii alese aleatoriu, invocând excepții artificiale.
Decuparea pensionărilor timpurii și lipsa unei politici coerente de HR
Cu alte cuvinte, în cea mai recentă decizie a sa (Decizia nr. 521/2023), Curtea Constituțională spune explicit că o asemenea îngrădire nu trebuie să aibă în vedere doar o categorie socio-economică, nu poate viza doar sectorul public și poate încălca dreptul la muncă, dreptul la pensie și dreptul de proprietate.
Și ca ironia să fie completă, proiectul aflat în lectură în prezent exact asta face, decupează, ignorându-se cauzele profunde ale fenomenului – pensionările timpurii și lipsa unei politici coerente de resurse umane – pentru ca, la nevoie, să se arate cu degetul spre CCR care blochează reforma.
Iar dacă vorbele nu v-au convins, haideți să privim puțin spre cifre- România urmează să acceseze aproximativ 16,68 miliarde de euro prin programul european SAFE pentru modernizarea armatei și a infrastructurii de securitate, vom cumpăra echipamente pentru Poliție, Jandarmerie, Poliția de Frontieră, transportoare Piranha 5, elicoptere H225M, sisteme antinavă NSM, radare, drone, nave de patrulare.
Cu atât mai greu de înțeles devine politica Guvernului cu cât, pe de o parte, achiziționează echipamente de miliarde de euro, iar pe de altă parte riscă să rămână fără resursa umană care să le opereze, pentru că cei mai mulți oameni care cumulează salariul cu pensia se află tocmai în MApN și în structurile MAI (Poliție, Jandarmerie, Poliția de Frontieră), unde avem nevoie ca de aer de oameni cu experiență.
De aceea, teza cu „blocarea posturilor” rămâne, în fond, doar o poveste convenabilă; dacă într-adevăr ar exista cozi de candidați pregătiți la ușa sistemului, Guvernul n-ar mai avea nevoie să reangajeze pensionari, ci i-ar înlocui, pur și simplu cu oameni noi.
Datele oficiale arată că armata română se confruntă cu un deficit cronic de personal și că obiectivul de 120.000 de militari nu este încă atins, rezerva fiind îmbătrânită, iar ieșirile din sistem prin pensionare au fost constante în ultimii ani; potrivit analizelor interne, în Ministerul Apărării aproximativ 36.000 de beneficiari de pensie de serviciu au pensii nete între 3.000 și 5.000 de lei, iar 20% între 5.000 și 7.000 de lei, cifre care nu descriu o elită extravagantă, ci o masă consistentă de personal cu experiență acumulată în zeci de ani de activitate.
Or, dacă o parte semnificativă dintre acești specialiști aleg să părăsească definitiv sistemul pentru a nu pierde 85% din pensie, impactul va fi dramatic.
Problema nu este existența unei reglementări
Realist vorbind, armata nu mai are aura de altădată. Uniforma militară e un concept străin pentru cei mai mulți dintre tineri, iar ideea de a-și lega viața de disciplina cazărmii și de riscul real al luptei pe front este una de respingere, ceea ce face cu atât mai nesăbuit gestul de a scoate pe linia moartă o generație care încă mai știe cum se ține o armă în mână.
Dar să vorbim și despre excepții, pentru că tocmai ele riscă să trimită modificările direct la examenul de constituționalitate.
Cei exceptați sunt beneficiarii de pensii contributive (pensiile obișnuite), precum și aleșii locali și persoanele cu mandat stabilit expres prin Constituție, pe durata mandatului, plus cadrele didactice din instituția publică de formare inițială și continuă a magistraților și cadrele didactice din învățământul militar și juridic superior.
Pentru o înțelegere cât mai ușoară a acestei chestiuni, problema nu este existența unei reglementări privind interdicția cumulului pensie-salariu, ci caracterul ei selectiv, pentru că, ori de câte ori legiuitorul a încercat să ajusteze legislația prin excepții convenabile politic, Curtea Constituțională a sancționat acest demers.
Într-un stat de drept, Curtea Constituțională nu decide în funcție de climatul politic al momentului, ci în litera și spiritul Constituției, iar Constituția României așază cetățenii pe poziție de egalitate în fața legii, obligând statul să trateze egal situații comparabile și să justifice orice diferență de tratament.