
Procuratura Specializată Anticorupție din Ucraina (SAP) a solicitat luni, 17 februarie, plasarea fostului ministru al Energiei, Gherman Galușcenko, în arest preventiv, cu posibilitatea eliberării pe cauțiune de ordinul mai multor milioane de dolari, potrivit informațiilor publicate de RBC-Ucraina.
Solicitarea procurorilor survine după ce, în noaptea de 15 februarie, SAP și Biroul Național Anticorupție al Ucrainei (NABU) au cerut reținerea lui Galușcenko în timp ce acesta încerca să părăsească țara cu trenul. Fostul ministru a fost reținut duminică și informat că este suspect într-un dosar de spălare de bani și constituire a unui grup infracțional, cunoscut sub numele de „Midas”.
Galușcenko și alți înalți oficiali, printre care șeful Biroului Prezidențial, Andrei Iermak, și-au anunțat demisia în noiembrie, după ce agențiile anticorupție au comunicat destructurarea unei organizații criminale care ar fi obținut peste 100 de milioane de dolari din comisioane ilegale aferente contractelor cu compania de stat Energoatom. Potrivit anchetatorilor, organizatorul schemei ar fi fost omul de afaceri Timur Mindici, considerat apropiat al președintelui Volodimir Zelenski. În urma unor percheziții de amploare efectuate de NABU, Mindici a fugit în Israel, iar autoritățile ucrainene au anunțat că vor face demersuri pentru extrădarea acestuia.
NABU și SAP au făcut publice, pe 16 februarie, acuzațiile formulate în dosarul Galușcenko. Conform anchetei, în februarie 2021, pe insula Anguilla, la inițiativa persoanelor implicate în cazul „Midas”, a fost înregistrat un fond destinat atragerii unor „investiții” în valoare de aproximativ 100 de milioane de dolari.
Fondul a fost administrat de un cetățean al Seychelles și al Saint Kitts și Nevis, care, potrivit procurorilor, oferea servicii profesionale de spălare a banilor. Ancheta susține că printre investitorii fondului s-ar fi aflat și familia fostului ministru. Fosta sa soție și cei patru copii ar fi beneficiari ai unor companii înregistrate în Insulele Marshall, integrate ulterior într-o fundație constituită în Saint Kitts și Nevis. Potrivit SAP, aceste companii au devenit investitori ai fondului prin achiziționarea de acțiuni, iar membrii organizației criminale ar fi transferat fonduri în conturile fondului, deschise în trei bănci elvețiene, în interesul suspectului.
Totodată, procurorii mai afirmă că, în perioada în care Galușcenko a ocupat funcția de ministru, organizația criminală ar fi obținut peste 112 milioane de dolari în numerar din activități ilegale în sectorul energetic. În conturile fondului controlat de familia acestuia ar fi fost transferate peste șapte milioane de dolari, iar sume de peste un milion de franci elvețieni și peste două milioane de euro ar fi fost retrase în numerar și transferate direct în Elveția. Se menționează că o parte din bani ar fi fost utilizați pentru plata studiilor copiilor la instituții de elită din Elveția, iar alte sume ar fi fost virate în conturile fostei soții. Restul fondurilor ar fi fost depuse în bănci, generând venituri suplimentare pentru familie, susține procuratura anticorupție.
La rândul său, Galușcenko nu a comentat imediat acuzațiile aduse de NABU și SAP. Anterior, referindu-se la demiterea sa, el a afirmat că nu se „agață de fotoliul de ministru” și că suspendarea pe durata anchetei reprezintă „un scenariu civilizat și corect”.
Gherman Galușcenko a fost numit ministru al Energiei în aprilie 2021, iar în iulie 2025 a preluat funcția de ministru al Justiției. După plecarea sa, Ministerul Energiei a fost condus de Svetlana Пrinciuk .În noiembrie 2025, Rada Supremă a Ucrainei i-a demis pe ambii în contextul scandalului de corupție legat de Energoatom și de omul de afaceri Timur Mindici.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Pe 10 noiembrie 2025, NABU și SAP au anunțat destructurarea unei scheme ample de corupție în sectorul energetic, în special privind spălarea banilor proveniți din contractele cu Energoatom, ancheta fiind cunoscută sub numele de „operațiunea Midas”. Investigațiile au durat peste un an și jumătate. Potrivit NABU, schema ar fi prejudiciat statul ucrainean cu peste 100 de milioane de dolari. Anchetatorii susțin că participanții solicitau furnizorilor și contractorilor comisioane de 10–15% din valoarea contractelor, sub amenințarea blocării plăților sau retragerii statutului de furnizor.
De asemenea, procurorii afirmă că banii ar fi fost spălați inclusiv din contractele destinate consolidării apărării obiectivelor energetice ale Energoatom împotriva atacurilor Rusiei. Pe 11 noiembrie, NABU a anunțat reținerea a cinci persoane în acest dosar, printre care actuali și foști înalți funcționari, iar organizator al schemei este considerat Timur Mindici.
Articolul Dosarul „Midas”: SAP cere arestarea fostului ministru ucrainean al Energiei, Gherman Galușcenko apare prima dată în Realitatea.md.