
În premieră, autoritățile au prevăzut în 2026 fonduri pentru achiziționarea utilajelor noi destinate întreținerii drumurilor pe timp de iarnă, a declarat ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Vladimir Bolea, la Jurnal TV. El a precizat că noile echipamente vor fi procurate în perioada 2026–2027, ca parte a procesului de modernizare a tehnicii utilizate în sezonul rece.
„O să cumpărăm utilaje noi pentru anul 2026–2027. Acum exploatăm tot ce avem”, a declarat ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Vladimir Bolea.
El a precizat că în Republica Moldova există 39 de departamente teritoriale, fiecare dotat cu câteva utilaje – camioane, tractoare și echipamente pentru curățarea drumurilor – pentru întreținerea celor aproximativ 6.000 de kilometri de șosele.
„Țara noastră nu are atâtea resurse financiare ca o țară din Uniunea Europeană, dar reieșind din potențialul economic pe care îl avem noi și eforturile care le fac oamenii: noi stăm aici în birou, oamenii stau acum acasă, dar 220 de oameni, cu 120 de utilaje, stau acum pe drum, în zăpadă, îngheață și lucrează și curăță cu utilajele care sunt, muncesc în beneficiul țării”, a declarat Bolea.
Referindu-se la poleiul din săptămânile trecute, ministrul a subliniat că, în astfel de situații extreme, restricțiile de circulație devin inevitabile.
„Orașele trebuiau închise atunci când totul îngheață. Atunci când plouă, ninge și îngheață continuu, sarea se diluează și nu mai are efect. Este nevoie de o abordare complexă: poliția intervine, închide orașele și limitează accesul oamenilor, deoarece drumurile rămân periculos de alunecoase”, a declarat oficialul.
Întrebat de ce România gestionează mai eficient drumurile în condiții de gheață și ninsoare, ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Vladimir Bolea, a explicat că situația nu este comparabilă cu cea din Republica Moldova.
„Banii sunt diferiți, tehnica este diferită. Ei au 3.000 de utilaje la 22.000 de kilometri. Noi avem în jur de 200 de utilaje la 6.000 de kilometri. Ei au cheltuit anul trecut în jur de 100 de milioane de euro pentru perioada de dezăpezire și pentru perioada de iarnă. Evident că resursele noastre numai pentru perioada de iarnă sunt în jur de 150-200 de milioane de lei. Înțelegeți? Adică sunt bani total diferiți, cu potențial diferit”, a adăugat ministrul Bolea.
El a subliniat că, în ciuda resurselor limitate, drumurile din țară au fost curățate prompt după închidere, iar echipele au acționat intens pentru a menține circulația în siguranță.
[bzplayer mp4=”https://cloud.realitatea.group/video/realitatea.md/ministrul-Bolea-despre-drumuri.mp4″ muted=”false” thumbnails=”true”]
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Articolul Ministrul Bolea: În perioada 2026–2027 vor fi achiziționate utilaje noi pentru întreținerea drumurilor pe timp de iarnă apare prima dată în Realitatea.md.