NATO a organizat un excercițiu militar pe coasta germană a Mării Baltice

La exercițiile desfășurate în poligonul Putlos, lângă orașul Kiel, au participat aproximativ 3.000 de militari. Operațiunea amfibie organizată în cadrul acestor manevre, cu implicarea a 250 de militari din Spania și Turcia, care au debarcat pe țărm cu sprijinul aviației și al flotei, a fost condusă de generalul german Ingo Gerhartz. Exercițiul a fost urmărit de ministrul german al apărării, Boris Pistorius.

Acesta a declarat că în Marea Baltică „situația de securitate s-a deteriorat dramatic” din cauza amenințărilor hibride venite din partea Rusia.

În operațiune au fost implicate 15 nave. Mai întâi, sectorul de plajă a fost survolat de două avioane de vânătoare Eurofighter ale Bundeswehr-ului, apoi au ajuns la fața locului cinci scafandri de luptă spanioli. Momentul culminant a fost debarcarea a opt vehicule amfibii turcești Zaha, sprijinite de elicoptere de luptă, din care a fost parașutat un detașament al forțelor speciale spaniole.

Exercițiile de la Putlos fac parte din manevrele Steadfast Dart 2026, desfășurate în mai multe țări. Scopul principal al acestora este testarea vitezei de dislocare a trupelor pe teritoriul alianței NATO.

La Steadfast Dart 2026 participă, în total, aproximativ 10.000 de militari din 11 țări europene. Germania a trimis la exerciții 7.300 de soldați și ofițeri.