Parlamentul a lansat concursul pentru funcția de director al Consiliului de administrație al ANRE

A fost lansat concursul pentru selectarea candidatului la funcția de director al Consiliului de administrație al Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE). Membrii Comisiei pentru economie, buget și finanțe au aprobat Regulamentul de desfășurare a concursului, iar dosarele pot fi depuse până la 23 martie 2026, ora 17:00.

Candidații trebuie să îndeplinească mai multe condiții cumulative. Printre acestea se numără cetățenia Republicii Moldova, studii superioare în domeniul tehnic, economic, financiar sau juridic, experiență de muncă sau cercetare de cel puțin 10 ani și cel puțin 3 ani în funcții de conducere în instituții publice, organizații ale societății civile, organizații internaționale sau întreprinderi din sectoarele reglementate de ANRE. Este obligatorie cunoașterea limbii române și engleze.

Concursul se va desfășura în două etape. Mai întâi, Comisia pentru economie, buget și finanțe va examina dosarele și va aproba lista candidaților admiși. Apoi, va avea loc proba interviului, în cadrul căreia candidaților li se vor adresa întrebări despre experiența în sectoarele reglementate, experiența managerială și viziunea privind dezvoltarea și reformarea ANRE.

După audierea candidaților, Comisia se va întruni în ședință închisă pentru a evalua rezultatele interviurilor.

„Persoana care va obține cele mai multe voturi va fi propusă Parlamentului pentru a fi numită în funcția de director al Consiliului de administrație al ANRE.” Proba interviului se va desfășura cu ușile închise, iar înregistrarea video va fi publicată ulterior pe canalul de YouTube al Parlamentului.

Consiliul de administrație al ANRE este format din cinci directori, numiți de Parlament pe bază de concurs, conform legislației.

Dosarele pot fi depuse la Comisia pentru economie, buget și finanțe, la adresa MD-073, municipiul Chișinău, bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, nr. 105 (sediul Parlamentului), etajul 9, biroul 917, sau la adresa electronică ceb@parlament.md. Persoana responsabilă pentru recepționarea dosarelor este Dorin Barcari, telefon 022 820 238.