
Circulația vehiculelor de mare tonaj și a autobuzelor și autocarelor de pasageri, în toate punctele de trecere a frontierei de stat, atât pe sensul de intrare, cât și pe cel de ieșire, este temporar sistată. Anunțul a fost făcut de Poliția Națională, în contextul condițiilor climaterice nefavorabile.
Potrivit autorităților, măsura a fost luată pentru a preveni producerea incidentelor și pentru a asigura siguranța participanților la trafic. Restricțiile vor fi menținute până la ameliorarea condițiilor meteo.
Poliția Națională îndeamnă conducătorii auto să manifeste înțelegere, să se conformeze indicațiilor polițiștilor de frontieră și să urmărească informațiile oficiale actualizate privind reluarea circulației.
Autoritățile monitorizează permanent situația din punctele de trecere a frontierei și vor reveni cu informații suplimentare în funcție de evoluția condițiilor climaterice.
Amintim că, restricțiile privind circulația transportului de mare tonaj sunt valabile și pe întreg teritoriul țării până joi dimineața, 19 februarie curent, ora 06:00.
Circulația transportului de mare tonaj, sistată pe întreg teritoriul țării până joi dimineață
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Articolul Restricții la frontieră: Transportul de mare tonaj și autocarele, oprite temporar apare prima dată în Realitatea.md.