Cercetătorii au descoperit ceea ce este considerat acum cel mai mare lac termal subteran din lume. Acesta se află la peste 100 de metri adâncime în sudul Albaniei, aproape de granița cu Grecia, scrie Ecoticias.
„Lacul Neuron” se află la 127 de metri sub pământ, în Peștera Atmos. Echipa a folosit scanare LiDAR și cartografiere sonar pentru a-i măsura dimensiunile exacte.
Lacul are aproximativ 138 de metri lungime și 42 de metri lățime. Conține circa 8.335 de metri cubi de apă caldă, bogată în minerale.
Un sistem geotermal rar
Lacul Neuron s-a format prin speleogeneză cu acid sulfuric, un proces geologic rar. Apele bogate în hidrogen sulfurat reacționează cu oxigenul și modelează calcarul în timp.
Această reacție contribuie la formarea unor camere subterane vaste și a sistemelor termale. Temperatura aerului în peșteri variază între 15 și 29 de grade Celsius.
Lacul menține o temperatură constantă de aproximativ 26 de grade Celsius. Izvoarele din apropiere eliberează în jur de 200 de litri de apă pe secundă.
Cercetătorii spun că astfel de sisteme arată cum interacționează apele subterane cu fluxurile geotermale. Ele evidențiază și fragilitatea ecosistemelor din subteran.
Flux subteran mai rapid decât se credea
Specialiștii au descoperit că apa circulă mult mai rapid decât se estima anterior. Testele cu trasori indică viteze de până la 30 de kilometri pe zi.
Acest lucru sugerează că rețeaua de peșteri funcționează ca un sistem conectat de conducte. Poluarea de la suprafață ar putea circula rapid prin aceste sisteme carstice.
Rezultatele au fost publicate în revista International Journal of Speleology. Experții spun că înțelegerea acestor conexiuni este esențială pentru protecția resurselor de apă.
Îngrijorări privind conservarea și ecosisteme ascunse
Peșterile bogate în sulf pot susține ecosisteme care depind de energie chimică, nu de lumină solară. Aceste habitate pot adăposti insecte și specii adaptate la condiții extreme.
Oamenii de știință colaborează cu autoritățile locale pentru protejarea sistemelor de peșteri. Există temeri că proiectele regionale de baraje ar putea afecta habitatul fragil.
Cercetătorii subliniază că și lacurile aflate la mare adâncime rămân conectate la mediul de la suprafață.