Activitatea aeronautică la Aeroportul Internațional Chișinău se desfășoară în parametri normali, în pofida condițiilor meteo dificile din ultimele 24 de ore.
Potrivit informațiilor comunicate de administrația aeroportului, acesta a rămas deschis și operațional datorită intervențiilor neîntrerupte ale echipelor de pe aerodrom și din terminal.
„La această oră, suprafețele de mișcare sunt menținute curate și sigure, astfel încât zborurile să se desfășoare în condiții optime. Operațiunile aeriene continuă conform procedurilor”, se arată în informare.
În același timp, este menționată colaborarea cu MOLDATSA, în vederea menținerii aeroportului operabil și deschis pentru pasageri.
Reprezentanții aeroportului recomandă călătorilor să consulte statutul zborurilor direct cu operatorii aerieni sau prin canalele oficiale, întrucât procedurile de degivrare a aeronavelor continuă, iar decizia privind aplicarea acestora aparține companiei aeriene.
„Siguranța voastră rămâne prioritatea noastră”, se mai menționează în informare.