Unele din aceste produse pot stârni dezbateri sau pot fi dificil de înțeles pentru vizitatorii străini. Totuși, pentru localnici, aceste produse sunt adevărate simboluri culturale prețioase, mai scrie Il Post.
Norvegia: Pizza Grandiosa, un reper al serilor de weekend
În Norvegia, pizza congelată Grandiosa este considerată, în mod neoficial, un fel de mâncare național. Introdusă în 1980, într-o perioadă când pizza era încă o curiozitate exotică, Grandiosa s-a transformat rapid într-un element de bază în gospodăriile norvegiene. Cu o combinație de sos de roșii, carne tocată, brânză Jarlsberg și ardei, această pizza și-a consolidat poziția grație unei strategii de marketing inspirate și integrării sale în cultura pop locală. Chiar și astăzi, milioane de exemplare sunt comercializate anual, iar prezența sa în congelatoarele multor familii este aproape indispensabilă.
Irlanda: Tayto, chipsurile elevate la statut de instituție culturală
În Irlanda, chipsurile Tayto reprezintă mult mai mult decât o simplă gustare. Cu peste 500 de pachete vândute în fiecare minut, ele sunt adesea consumate într-un sandviș tradițional, între două felii de pâine. Popularitatea lor a atins cote atât de înalte încât compania a inaugurat un parc tematic. Mascota lui, Mr. Tayto, a devenit o personalitate publică, lansând chiar și candidaturi simbolice în alegeri.
Australia: Vegemite, gustul definitoriu al identității naționale
Vegemite, pasta sărată obținută din extract de drojdie, constituie pentru australieni un simbol la fel de puternic precum steagul sau fauna lor endemică. Creată în 1923, cu scopul de a rivaliza cu Marmite, această pastă este savurată direct pe pâine prăjită. Mai merge incorporată în diverse feluri de mâncare sau chiar utilizată ca ingredient secret în numeroase rețete. Deși gustul său intens îi poate surprinde pe turiști, pentru australieni, Vegemite este o parte intrinsecă a cotidianului și a culturii pop, fiind menționată chiar și în celebrul cântec „Down Under”.
Vegemite. Sursa foto: X
Canada: Tim Hortons, mai mult decât o simplă cafenea
Tim Hortons, un lanț de cafenele fondat de un fost jucător de hochei, a devenit o emblemă a Canadei. Renumită pentru cafea, gogoși și celebrele „Timbits”, marca este asociată cu ideea de comunitate și oferă un sentiment de stabilitate. Recent, compania a demonstrat această legătură, trimițând cafea sportivilor canadieni la Jocurile Olimpice de iarnă. Și-a consolidat astfel și mai puternic relația dintre brand și identitatea națională.
Peru: Inca Kola, răspunsul local la Coca-Cola
Băutura galbenă fluorescentă Inca Kola este un etalon al mândriei naționale peruane. Apărută în anii ’30 și promovată ca o alternativă autohtonă la mărcile internaționale, Inca Kola a cunoscut un succes atât de răsunător încât Coca-Cola a achiziționat jumătate din companie pentru a gestiona concurența. În prezent, este preferată chiar și în cadrul restaurantelor de tip fast-food.
Inca Kola. Sursa foto: X
Scoția: Irn-Bru, „cealaltă băutură națională”
Irn-Bru este recunoscută drept a doua băutură națională a Scoției, imediat după whisky. Caracterizată printr-un gust dulce și o culoare portocalie intensă, această băutură a rezistat de-a lungul deceniilor oricăror încercări de modificare a rețetei sau de reformulare, consumatorii săi reacționând vehement la orice alterare a gustului familiar.
Mexic și Filipine: Delicii și fast-food cu identitate locală
În Mexic, prăjitura Gansito – o gustare cu cremă și gem de căpșuni – este atât de iubită încât a fost onorată cu propriul timbru poștal aniversar. În Filipine, lanțul de fast-food Jollibee a devenit un simbol național. El a reușit să combine perfect influențele occidentale cu preferințe culinare locale. Iar printre acestea se numără spaghetele cu ketchup de banane sau faimosul Chickenjoy.
Chickenjoy. Sursa foto: X
Fie că vorbim despre apa minerală Borjomi din Georgia sau despre băutura Milo din Malaysia, aceste exemple ilustrează modul în care mărcile alimentare pot evolua în repere culturale. Ele spun povești despre identitate, strategii de marketing, mândrie națională și adaptarea la gusturile specifice ale comunităților. Dincolo de rafturile supermarketurilor, aceste branduri au ajuns să reprezinte ceva mult mai profund: o evocare a „acasă” pe care niciun val al globalizării nu o poate șterge.