
Un alt membru al grupului criminal implicat în pregătirea lichidării fizice a unor persoane publice din Ucraina a fost reținut la Chișinău. Anunțul a fost făcut de ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate și cei de urmărire penală ai INI, în comun cu procurorii PCCOCS.
Potrivit oamenilor legii, este vorba despre un bărbat în vârstă de 36 de ani. În prezent, în privința acestuia sunt desfășurate acțiuni de urmărire penală.
Amintim că anterior, trei dintre cele patru persoane reținute în Republica Moldova în același dosar au fost plasate în arest preventiv pentru 30 de zile, prin decizia Judecătoriei Chișinău, sediul Ciocana.
Potrivit anchetei, grupul ar fi fost condus de un bărbat din Chișinău cu antecedente penale în Rusia pentru trafic de droguri, care ar fi menținut legături cu coordonatori din serviciile speciale ruse prin intermediul aplicației Telegram.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Trei suspecți în dosarul asasinatelor la comandă, plasați în arest preventiv pentru 30 de zile
Articolul Poliția anunță reținerea unui nou suspect în dosarul asasinatelor planificate în Ucraina apare prima dată în Realitatea.md.