Victor Negrescu: Aderarea României la zona euro trebuie să devină noul proiect de țară

„Aderarea României la zona euro trebuie să devină noul proiect de țară al apartenenței noastre la Uniunea Europeană, asumat politic, instituțional și public. Acest demers se poate realiza gradual, în așa fel încât integrarea să fie bine pregătită și fără dificultăți”, susține, duminică, Victor Negrescu într-o postare pe Facebook.

El arată că moneda Euro înseamnă stabilitate pentru oameni, dobânzi mai mici, protecție pentru salarii și pensii, reguli clare pentru economie și este un „scut real” într-o Europă supusă șocurilor economice. Europarlamentarul român susține că România este deja profund conectată la zona euro, dar fără drept de decizie.

Negrescu transmite că țările din regiune care au adoptat moneda euro se finanțează mai ieftin, iar acest avantaj ajunge la populație: „În România, dobânzile mai ridicate înseamnă credite mai scumpe, presiune pe buget și investiții amânate. Croația și Bulgaria au demonstrat că acest pas este posibil atunci când există voință politică și onestitate față de cetățeni. Mai există un risc major: o Europă cu mai multe viteze. Zona euro își dezvoltă propriile mecanisme de finanțare și investiții, de la instrumente de stabilizare la capacități bugetare dedicate. Dacă rămânem în afara acestui nucleu, riscăm să fim excluși din deciziile esențiale privind viitoarele fonduri, regulile fiscale sau marile proiecte strategice”.

Europarlamentarul spune că euro devine tot mai puternic în arhitectura financiară globală și că, din ianuarie, odată cu aderarea Bulgariei, moneda unică este utilizată în 21 dintre cele 27 de state membre.

„Aderarea la euro ar înseamna o Românie care nu stă la periferie. Înseamnă influență, stabilitate și costuri mai mici pentru cetățeni și economie. Este momentul să facem pașii decisivi. De aceea, împreună cu colegii din PES Activists România, vom lansa o campanie publică de informare și vom continua dialogul cu toți actorii relevanți pentru identificarea celor mai bune soluții”, adaugă Victor Negrescu.

Publicat
Din categoria Politic