Voucher digital pentru zilieri – soluție contra muncii nedeclarate în agricultură, MMPS

În Moldova ar putea fi implementat voucherul digital pentru zilieri, un mecanism menit să formalizeze munca în agricultură și să extindă protecția socială. Ministerul Muncii și Protecției Sociale pregătește un proiect care prevede simplificarea și digitalizarea declarării activității și a plății contribuțiilor sociale, astfel încât munca zilierilor să conteze la stabilirea pensiei și alte prestații, transmite IPN.

Potrivit MMPS, munca zilieră este adesea lipsită de evidență și protecție socială. Mulți lucrători nu au contribuții achitate, iar angajatorii, în special cei mici, evită formalizarea, din cauza procedurilor birocratice și a raportărilor pe hârtie. Apar astfel erori și întârzieri.

Voucherul digital ar urma să funcționeze printr-o platformă online. Angajatorii se vor autentifica, vor înregistra zilierii, vor procura voucherele prin intermediul sistemului de plăți și le vor atribui pentru zilele lucrate. Sistemul va permite monitorizarea activității și a contribuțiilor, cu reducerea riscului de greșeli administrative.

Pentru agricultori, proiectul prevede mai puțină birocrație și eliminarea registrelor pe hârtie. Declararea muncii va fi simplificată, inclusiv în cazul unui număr mare de lucrători. Vor scădea și riscurile de sancțiuni pentru muncă nedeclarată.

Proiectul include dezvoltarea platformei și ajustări legislative. Este prevăzută și o etapă de testare cu agricultori din diferite regiuni, pentru a verifica funcționarea sistemului în condiții reale.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Articolul Voucher digital pentru zilieri – soluție contra muncii nedeclarate în agricultură, MMPS apare prima dată în Realitatea.md.