
Fracțiunea Mișcării Alternativa Națională (MAN) din Parlament cere instituirea unei comisii care să ancheteze grațierea persoanelor condamnate pentru trafic de droguri. Solicitarea vine după scandalul cu eliberarea lui Nicolai Șepeli, eliberat recent și reținut apoi din cauza bănuielilor că ar fi fost implicat în schema omorurilor la comandă a unor persoane publice din Ucraina.
Deputatul MAN Gaik Vartanean susține că în ultimii ani șase persoane condamnate pentru infracțiuni ce țin de producerea, distribuirea și comercializarea substanțelor narcotice au fost grațiate prin decret prezidențial. Doar unul dintre aceste cazuri a fost revocat, parlamentarul făcând referire la Șepeli.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
„Unde este toleranța zero față de traficul de droguri, dacă președintele semnează decrete de eliberare pentru persoane condamnate definitiv? Nu vrem să atacăm o instituție sau alta, inclusiv administrația prezidențială. Vrem ca cetățenii să afle adevărul și să fie siguri că asemenea grațieri nu vor continua. (…) Lupta împotriva drogurilor nu este o temă a opoziției sau a puterii. Este o temă care îl afectează pe fiecare copil, pe fiecare cetățean din această țară. De aceea, trebuie să facem lumină asupra modului în care au fost acordate aceste grațieri, unde sunt vulnerabilitățile și cine poartă responsabilitatea”, a spus Vartanean.
Conform oficialului, deși există informații și documente publice, lipsesc explicațiile clare privind oportunitatea și justificarea deciziilor privind grațierea.
Articolul O fracțiune cere Comisie parlamentară care să ancheteze grațierea persoanelor condamnate pentru trafic de droguri apare prima dată în Realitatea.md.