Parlamentul European a stabilit succesorul Laurei Kovesi la șefia Parchetului European. Cine este Andres Ritter

Comisia pentru libertăți civile a Parlamentului European a aprobat numirea lui Andres Ritter în funcția de procuror-șef european, scrie antena3.ro.

Potrivit site-ul legislativului comunitar, votul în Comisia pentru libertăți civile, justiție și afaceri interne a avut loc luni, 23 februarie curent.

În favoarea lui Andres Ritter pentru funcția de următor șef al Parchetului European (EPPO) s-au înregistrat 52 de voturi.

Alți 10 deputați au votat împotrivă, iar 6 s-au abținut.

Pe 3 decembrie 2025, patru candidați selectați pentru acest post s-au prezentat la o sesiune de întrebări și răspunsuri cu deputații europeni.

După audiere, deputații europeni au l-au desemnat pe Ritter să meargă mai departe în cadrul procedurii de selecție.

Noul procuror șef european a fost numit adjunct al EPPO în noiembrie 2020

Andrés Ritter a fost numit procuror-șef european adjunct la EPPO în noiembrie 2020.

Anterior, a deținut diverse funcții în cadrul serviciului de urmărire penală din Germania.

Procurorul-șef european este numit de comun acord între Parlamentul European și Consiliu.

Ambele instituții și-au exprimat preliminar preferința pentru Ritter iar, ca următor pas, plenul Parlamentului European va vota numirea lui în martie 2026.

Actuala șefă a EPPO, Laura Codruța Kovesi, a fost primul procuror-șef european, fiind numită în octombrie 2019.

Mandatul său de șapte ani se va încheia la data de 31 octombrie 2026.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Articolul Parlamentul European a stabilit succesorul Laurei Kovesi la șefia Parchetului European. Cine este Andres Ritter apare prima dată în Realitatea.md.