ULTIMA ORĂ Percheziții în mai multe primării și la ONDRL într-un dosar privind delapidarea fondurilor pentru drumuri și apeducte

CNA și procurorii desfășoară acțiuni de urmărire penală, inclusiv percheziții și ridicări de acte, în mai multe primării din centrul, nordul și sudul țării, precum și la un operator economic, într-un dosar ce vizează delapidarea fondurilor naționale și externe destinate infrastructurii drumurilor și construcției rețelelor de apeduct și canalizare.

Potrivit informațiilor oficiale, dosarul vizează acte de corupție comise de funcționari și agenți economici în procesul de achiziții publice, fapte care ar fi dus la delapidarea fondurilor naționale și europene în proporții considerabile.

La moment sunt în curs peste 40 de percheziții și ridicări de acte, fiind vizate primării din raioanele Căușeni, Sîngerei, Soroca, Șoldănești, Edineț, Taraclia, Strășeni și Glodeni, sediul unui operator economic din Chișinău, precum și sediul Oficiului Național de Dezvoltare Regională și Locală din Chișinău.

Acțiunile de urmărire penală sunt în desfășurare, iar reprezentanții instituțiilor au anunțat că vor reveni ulterior cu detalii.