Un tânăr de 21 de ani din Carolina de Nord a fost împușcat mortal duminică de agenți ai Serviciului Secret al SUA la complexul Mar-a-Lago, reședința președintelui Donald Trump din Palm Beach, Florida.
Suspectul a fost identificat ca fiind Austin Tucker Martin, originar din Carthage. Familia acestuia îl declarase dispărut în dimineața zilei respective.
Șeriful comitatului Palm Beach, Rick Bradshaw, a relatat că Martin a intrat pe poarta de nord a proprietății în momentul în care un alt vehicul ieșea din complex. Tânărul avea asupra sa o pușcă și o canistră cu benzină.
Bărbatul a fost confruntat de doi agenți ai Serviciului Secret și de un adjunct al șerifului, cărora li s-a ordonat să arunce obiectele. „A fost somat să lase jos echipamentele. A pus canistra pe jos și a ridicat pușca în poziție de tragere”, a spus Bradshaw. În acel moment, agenții au deschis focul pentru a neutraliza amenințarea.
La momentul incidentului, Donald Trump și soția sa, Melania, se aflau la Casa Albă. Motivele acțiunii nu sunt încă cunoscute, iar anchetatorii lucrează la profilul psihologic al tânărului.
Autoritățile cred că Martin a plecat din Carolina de Nord spre sud și a cumpărat pușca pe drum.
Un văr al tânărului, Braeden Fields, l-a descris drept o persoană liniștită, care se temea de arme și provenea dintr-o familie de susținători ai lui Trump. „Nu pot să cred. Este de neimaginat”, a spus acesta, adăugând că Martin lucra la un teren de golf și dona bani către organizații caritabile.
FBI a cerut locuitorilor din zona Mar-a-Lago să verifice imaginile camerelor de supraveghere care ar putea ajuta ancheta. Directorul FBI, Kash Patel, a anunțat că instituția va mobiliza toate resursele necesare.
Purtătorul de cuvânt al Casei Albe, Karoline Leavitt, a afirmat că Serviciul Secret a acționat „rapid și decisiv” pentru a neutraliza un individ înarmat care a pătruns pe proprietatea președintelui.