
În Rusia s-a înregistrat cel mai mare val de exod al populației timp de 20 de ani, după ce Kremlinul a declanșat războiul din Ucraina. Publicațiile independente estimează că între 600.000 și un milion de persoane au părăsit țara, în timp ce purtătorul de cuvânt al administrației lui Putin insistă că societatea „s-a consolidat în jurul președintelui”.
Într-o declarație pentru presa subordonată Kremlinului, Peskov a spus că ultimii patru ani au fost „importanți pentru istoria țării”. Conform lui, așa-numita „operațiune militară specială” (n. red.: termen folosit de Kremlin pentru războiul din Ucraina) continuă, însă Moscova rămâne deschisă pentru negocieri diplomatice.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
„Aceștia sunt patru ani foarte importanți în viața țării noastre. Rusia își continuă operațiunea specială, dar rămâne deschisă atingerii obiectivelor sale prin mijloace politice și diplomatice. Interesele sale vor fi protejate în orice caz.
Principalul obiectiv este de a asigura siguranța oamenilor din estul Ucrainei, care se aflau în pericol de moarte. Rusia s-a schimbat în timpul operațiunii militare speciale. Țara a simțit o consolidare fenomenală a societății în jurul președintelui. Rusia și-a deschis ochii și vede altfel mai multe multe procese internaționale”, a spus Peskov jurnaliștilor, conform jurnaliștilor Ria Novosti, acreditați la Kremlin.
O investigație The Bell din 2024 arată că rușii care și-au părăsit țara s-au stabilit în Armenia, Georgia, Kazahstan, Germania, Spania, statele baltice, SUA, Olanda, Israel sau Turcia. Au emigrat inclusiv mai multe personalități publice din cultură, sport, arte sau opozanți, care au condamnat războiul.
Pe de altă parte, Kremlinul nu anunță numărul persoanelor care au plecat din țară și insistă că o bună parte dintre acestea au revenit deja în Rusia.
Articolul Circa un milion de oameni au părăsit Rusia după începutul războiului. Peskov: Țara s-a consolidat în jurul lui Putin apare prima dată în Realitatea.md.