Maia Sandu, la premiera documentarului Drumul Războiului 2: „Pacea trebuie apărată zilnic”

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a participat în seara zilei de marți, 24 februarie curent, la premiera documentarului „Drumul Războiului 2: De la inimă la inimă”, un film dedicat solidarității și curajului în contextul războiului din Ucraina.

Maia Sandu a afirmat că documentarul ilustrează povestea celor care fac față agresiunii și a celor care își asumă pericole pentru a sprijini victimele conflictului.

„Este un film despre solidaritate și curaj. Despre cei care rezistă în fața agresiunii și despre cei care își asumă riscuri pentru a le duce sprijin și speranță”, a scris președinta pe pagina sa de Facebook.

Totodată, Maia Sandu a subliniat prețul enorm pe care Ucraina îl plătește pentru ca războiul să nu se extindă mai departe, spre Republica Moldova și Europa.

Potrivit președintei, documentarul nu este unul ușor de urmărit, însă este recomandat tuturor persoanelor mature, deoarece doar prin cunoașterea realității poate fi menținută determinarea de a rămâne „de partea binelui”.

„Pacea nu este un dat, ci un dar fragil, care trebuie apărat în fiecare zi”, a adăugat președinta.

În imaginile de la eveniment, alături de Maia Sandu au fost surprinși și președintele Parlamentului, Igor Grosu, prim-ministrul Alexandru Munteanu, precum și ministrul Culturii, Cristian Jardan.

Documentarul „Drumul Războiului 2: De la inimă la inimă”, realizat de jurnaliștii Viorica Tătaru și Andrei Captarenco, urmărește traseul ajutoarelor umanitare din Republica Moldova către estul Ucrainei, în zone grav afectate de război. Prin povestea voluntarului Tudor Procopciuc și a echipei sale, filmul surprinde drumuri periculoase, întâlniri cu civili, refugiați și militari, precum și formele de solidaritate care apar în condiții extreme.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Articolul Maia Sandu, la premiera documentarului Drumul Războiului 2: „Pacea trebuie apărată zilnic” apare prima dată în Realitatea.md.