„Avem șanse să mergem cu trenul în acest an pe primii 30,411 kilometri modernizați ai lotului 1 de la Cluj-Napoca până la Aghireșu. Traficul se va relua însă fără electrificare după ce a fost închis în urmă cu fix doi ani”, transmite API. Ultima raportare oficială a CFR, din decembrie 2025, indica un stadiu fizic de 55%, iar asociația spune că situația din teren confirmă aproximativ acest nivel.
Întârzieri în zona urbană și controversa „Tăietura Turcului”
Potrivit API, zona urbană este mai întârziată: există „fundația și stâlpii catenarei”, însă „prea puțină șină”. În privința podului din Cluj de la începutul traseului, asociația precizează că acesta nu va fi demolat complet: se păstrează pilele, se refac elemente ale infrastructurii și se montează tablier nou.
În zona Tăietura Turcului, API critică soluția propusă ca fiind „arhaică”, prin menținerea unei treceri la nivel într-o zonă intens circulată, în proximitatea unui parc industrial și a unei stații de tren. „Deocamdată n-avem nimic în teren fiindcă n-a prevăzut nimeni bani pentru relocările de utilități”, mai susține asociația. Conform discuțiilor invocate de API cu oficiali CFR, s-ar încerca un „joint venture” cu proprietarii de utilități pentru a acoperi o parte din costuri.
Progres mai bun în afara zonei metropolitane
După ieșirea din zona metropolitană, API notează că există „destul de multă cale de rulare așezată” — traverse, șină pe fir dublu, peroane noi în mai multe puncte de oprire — iar două poduri cu zăbrele sunt pe poziție, cu lucrări de consolidare finalizate. Asociația consideră că progresul este „satisfăcător” și spune că există șanse ca în august să se ajungă la un nivel de șină–traversă suficient pentru încadrarea la jaloanele de finanțare din PNRR.
API atrage însă atenția că traseul rămâne cu multe curbe, ceea ce limitează vitezele la 80–100 km/h, față de 140–160 km/h pe sectoare de tip coridor principal, explicând că s-a ales o modernizare mai ieftină, fără îndulciri de curbe și variante de viteză complexe, pentru a eficientiza costurile.
Contract de 1,6 miliarde lei, semnat în 2022
Contractul de modernizare și electrificare pentru lotul Cluj-Napoca – Aghireș a fost semnat de CFR SA pe 30 decembrie 2022 cu asocierea Railworks (Alstom Transport și Arcada Company SA). Lotul are 31 km, iar valoarea contractului este de 1,6 miliarde lei.
Conform datelor din proiect, asocierea trebuie să finalizeze lucrările în 42 de luni (6 luni proiectare și 36 de luni execuție). Contractul include lucrări în stațiile Cluj-Napoca și Aghireș, precum și în haltele Baciu Triaj și Gârbău, modernizarea a 13 poduri, a 35 de podețe, plus un pasaj superior nou în zona Tăietura Turcului – Primăria Cluj, un pasaj pietonal subteran în stația CF Cluj-Napoca și o pasarelă pietonală în stația CF Aghireș.