Întâlnirea a avut loc cu doar câteva ore înainte ca președintele Donald Trump să folosească discursul privind Starea Națiunii pentru a lansa noi avertismente dure la adresa Iranului.
Potrivit oficialilor americani, briefingul a vizat informații sensibile legate de programul nuclear iranian și de opțiunile militare ale Washingtonului. Astfel de întâlniri sunt rare și au loc, de regulă, doar în preajma unor decizii majore de securitate națională, inclusiv posibile acțiuni militare, scrie The Telegraph.
Pe fondul acestor tensiuni, Statele Unite au desfășurat cea mai amplă forță de avioane și nave de război în Orientul Mijlociu de la pregătirile pentru războiul din Irak din 2003. Sosirea portavionului USS Gerald R. Ford, considerat cel mai mare din lume, a consolidat capacitatea militară americană din regiune.
Analiștii militari afirmă că Washingtonul se află acum într-o poziție care îi permite să lanseze rapid un atac asupra Iranului, dacă președintele Trump va da ordin în acest sens. În același timp, Trump a declarat că preferă o soluție diplomatică, dar a insistat că Iranul nu trebuie să dețină niciodată arme nucleare sau rachete capabile să lovească teritoriul SUA.
Negocierile diplomatice de la Geneva
În pofida retoricii dure, tensiunile SUA-Iran sunt însoțite de eforturi diplomatice. Joi sunt programate noi discuții între oficiali americani și iranieni la Geneva. Vice-ministrul iranian de externe, Majid Takht-Ravanchi, a declarat că Teheranul este pregătit să ajungă rapid la un acord, însă exclusiv pe tema programului nuclear.
Administrația Trump cere însă mai mult: abandonarea programului balistic și încetarea sprijinului pentru grupări precum Hezbollah și rebelii Houthi din Yemen. Această diferență de poziții face ca un acord rapid să fie incert.
Riscul unui conflict major
Mai mulți congresmeni americani și oficiali din domeniul apărării avertizează că un nou război în Orientul Mijlociu ar avea consecințe grave. Liderul minorității din Senat, Chuck Schumer, a cerut administrației să explice clar populației americane motivele unei eventuale confruntări.
În lipsa unui progres diplomatic, Trump a impus un termen limită de zece zile pentru obținerea unui acord, sugerând că, în caz contrar, vor urma „măsuri mult mai dure”.