
Fostul membru al Comisiei pre-vetting Herman vor Hebel trece în Comisia pentru evaluarea procurorilor. Subiectul a fost discutat la ședința Comisiei juridice numiri și imunități din Parlament, potrivit deputatului „Partidului Nostru”, Alexandr Berlinschi.
Conform parlamentarului, membrii Comisiei au oferit undă verde pentru numirea funcționarului, după ce au examinat 6 candidaturi propuse de partenerii de dezvoltare.
„Majoritatea PAS a decis să promoveze anume candidatura lui von Hebel, în detrimentul altor candidați cu experiență directă în urmărire penală, anticorupție și conducere instituțională în sistemele judiciare europene. Situația ridică semne de întrebare privind rotația acelorași persoane în procese-cheie ale reformei justiției și lipsa unei competiții reale”, afirmă Berlinschi.
[bzplayer mp4=” https://cloud.realitatea.group/video/realitatea.md/Berlinschi.mp4″ muted=”false” thumbnails=”true”]
Comisia de evaluare a procurorilor este formată din 9 membri, numiți cu votul a 3/5 din deputați. Așadar, pentru acordarea mandatului sunt necesare 61 de voturi în Parlament.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Pe agenda ședinței Comisiei juridice numiri și imunități, desfășurată în dimineața de 25 ianuarie, se numără subiectul. Redacția Realitatea a solicitat președintei Comisiei, deputatei PAS Veronica Roșca, să confirme sau să infirme declarațiile privind numirea lui von Hebel. Până la ora publicării știrii nu am primit un răspuns de la parlamentară.

Herman von Hebel a ajuns în centrul unui scandal, după ce presa a scris despre reforma ReVision, pe care Hebel a realizat-o la Haga. Acolo, 120 de angajați ai Curții au fost rugați să-și părăsească funcțiile, oferindu-se în schimb o compensație sau posibilitatea de a aplica pentru un alt post. Potrivit presei străine, Tribunalul Administrativ al Organizației Internaționale a Muncii (OIM) a declarat ilegală o parte a reforma și a dispus, de asemenea, să se plătească despăgubiri în valoare de 660.000 de euro persoanelor vizate.
Articolul Herman von Hebel revine. Va fi membru al Comisiei pentru evaluarea procurorilor apare prima dată în Realitatea.md.