Un bărbat a fost extrădat din Germania pentru abuzarea a doi copii în Moldova

Un bărbat de 41 de ani a fost extrădat din Germania prin intermediul Direcției cooperare polițienească internațională a Inspectoratului General al Poliției (IGP) pentru abuzarea a doi copii în Moldova, în perioada 2013-2014.

În urma investigațiilor penale, învinuitul a fost anunțat în căutare internațională în anul 2017 de către Centrul pentru combaterea traficului de persoane al Inspectoratului Național de Investigații (INI).

Bărbatul, cetățean străin, este acuzat că ar fi abuzat sexual doi copii care nu împliniseră vârsta de 14 ani.

După reținere, acesta a fost plasat în arest preventiv pentru 30 de zile.

Odată cu extrădarea sa, urmează trimiterea dosarului în judecată de către Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS).