
Primarul municipiului Chișinău, Ion Ceban, a anunțat că alte 52 de grădinițe vor fi modernizate și eficientizate energetic, iar procesul va începe în 2026. Edilul a precizat că au fost selectate cele mai mari grădinițe din toate sectoarele.
„Prima etapă vizează 30 de instituții. Directorii grădinițelor și părinții prezenți în sală la prezentarea proiectului, sunt parte a acestui proiect și au lucrat împreună cu colegii noștri. Le mulțumesc din suflet pentru munca enormă care nu se vede la această etapă, dar care deja a fost făcută”, a declarat Ion Ceban.
Lucrările presupun reabilitarea clădirilor, a pereților, acoperișurilor, schimbarea ferestrelor și ușilor, modernizarea sistemelor de încălzire și ventilație, îmbunătățirea sistemelor preparării apei calde menajere, modernizarea instalațiilor electrice și a iluminatului, reabilitarea facilităților sanitare și a echipamentelor interne, precum și instalarea punctelor termice individuale, a sistemelor de control și a echipamentelor eficiente energetic pentru bucătării. De asemenea, proiectul include utilizarea surselor de energie regenerabilă.
Astfel, prin aceste investiții va fi redus consumul de energie, va crește eficiența energetică și va fi îmbunătățit semnificativ confortul termic în grădinițe pentru cei peste 10.000 de copii și aproape 1.500 de angajați.
„Pregătirea și lansarea licitațiilor pentru structura de implementare a proiectului presupun mai multe etape și este un proces complex de lungă durată, în jur de 2 ani și jumătate, cu implicarea experților locali și a Uniunii Europene. Proiectul este posibil grație colaborării Primăriei Chișinău cu instituții financiare internaționale, în cadrul unui proiect de finanțare susținut de BERD și BEI cu care avem o experiență de muncă foarte frumoasă.
În acest scop vor fi cheltuiți peste 600 de milioane de lei (33,8 milioane de euro), finanțarea fiind asigurată printr-o combinație de resurse”, a mai adăugat edilul.
[bzplayer mp4=”https://cloud.realitatea.group/video/rupor.md/Prezentare-gradinite.mp4″ muted=”false”]
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Amintim că municipalitatea a implementat cu succes primul Proiect de Eficiență Energetică și Reabilitare Termică, în valoare de 25 de milioane de euro, cu suportul BERD, BEI și UE. Acesta a cuprins: 13 licee, 5 grădinițe și 3 spitale municipale.
Articolul VIDEO Ion Ceban anunță modernizarea altor 52 de grădinițe din Chișinău. Când începe procesul apare prima dată în Realitatea.md.