
Vânzarea cartelelor prepay ar putea fi reglementată mai dur, acestea urmând să fie achiziționate doar după prezentarea actelor de identitate, pentru a preveni infracțiunile, afirmă ministra Afacerilor Interne, Daniella Misail Nichitin.
Oficiala a precizat că la proiectul de lege se lucrează, documentul urmând să fie prezentat în scurt timp în Parlament. Misail-Nichitin a mai precizat că asemenea experiență există și în alte state, iar cetățenii „de bună credință” nu vor fi afectați de măsură.
„Mai multe infracțiuni au fost comise prin utilizarea cartelelor preplătite. Noi avem mai multe situații, inclusiv dacă vă amintiți de cazul regretabil al Anei Maria (n. re.d: Ana Maria Guja, tânără însărcinată, răpită, violată și omorâtă în aprilie 2025 de fostul polițist Gheorghe Cotorobai), când s-a produs o infracțiunea gravă și Poliției i-a luat mult mai mult timp să identifice persoana. (…) Este o modalitate prin care orice persoană care utilizează o cartelă de telefonie să poată fi identificată în cazul în care comite o infracțiune”, a explicat ministra.
Daniella Misail Nichitin a punctat că măsura va ajuta forțele de ordine să identifice mai rapid persoanele care intenționează sau comit infracțiuni.
Șeful Poliției Național, Viorel Cernăuțeanu, a declarat recent la Realitatea TV că proiectul privind cartelele prepay se află la faza finală. Documentul ar urma să ajungă în scurt timp la dezbateri în Parlament. Conform oficialului, reticența operatorilor de telefonie mobilă a fost depășită.
Articolul VIDEO „Vă amintiți de cazul Anei Maria…” Șefa MAI explică de ce cartelele prepay se vor vinde la prezentarea actelor apare prima dată în Realitatea.md.