Apărarea lui Plahotniuc a cerut noi audieri și expertiză. Decizia instanței

Avocații lui Vladimir Plahotniuc au înaintat astăzi în instanță trei cereri: solicitarea audierii a cinci martori, ridicarea a două excepții de neconstituționalitate și dispunerea unei expertize.

„Astăzi în instanța de judecată am înaintat mai mult cereri, cerere de expertiză, două cereri privind ridicarea excepției de neconstituționalitate și o cerere privind audierea martorilor suplimentari, indicați de către martorul sub acoperire. De fapt cererea privind dispunerea unei expertize apărarea consideră că aceasta trebuia solicitată chiar din oficiul de către instanța de judecată, mai ales ținând cont de neregulile demonstrate de către inculpat la ședința precedentă, nereguli care au fost stabilite din actele prezentate de procurori la materialele cauzei”, spune Lucian Rogac.

Instanța a respins cererile privind audierea celor cinci martori și efectuarea expertizei, însă a admis demersul referitor la excepția de neconstituționalitate.

Referitor la martorul sub acoperire, Rogac spune că nu știe exact cine ar fi și nici Plahotniuc nu ar cunoaște identitatea reală.

[bzplayer mp4=”https://cloud.realitatea.group/video/realitatea.md/Design-f%C4%83r%C4%83-titlu-(1).mp4″ muted=”false”]

Astfel, s-a finalizat cercetarea judecătorească și urmează dezbaterile judiciare.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Articolul Apărarea lui Plahotniuc a cerut noi audieri și expertiză. Decizia instanței apare prima dată în Realitatea.md.