Directorul AIEA va participa la discuțiile dintre Iran și Statele Unite de la Geneva

Rafael Grossi, directorul general al Agenției Internaționale pentru Energie Atomică  s-a alăturat joi discuțiilor indirecte dintre Iran și Statele Unite, desfășurate la Geneva, a relatat presa de stat iraniană, citată de Le Figaro

Potrivit surselor citate de presa de la Teheran, Grossi „s-a alăturat discuțiilor, jucând efectiv rolul unui observator tehnic care poate contribui la avansarea discuțiilor cu o precizie și o seriozitate sporită”. 

Anterior, un purtător de cuvânt al ministerului iranian de Externe a precizat că discuțiile, mediate de Oman, sunt centrate pe problema nucleară. 

În decursul lunii februarie, SUA și Iran au reluat negocierile în vederea ajungerii la un acord cu privire la programul nuclear iranian, considerat de Washington și mai multe state europene, drept orientat spre construirea de arme nucleare. 

De asemenea, negocierile s-au desfășurat pe fondul unei concentrări tot mai mari a forțelor armate american în Orientul Mijlociu.  

Publicat
Din categoria Politic