Secretarul de stat al Ministerului Afacerilor Externe, Carolina Perebinos, a avut o întrevedere de lucru cu ambasadorul Franței în Republica Moldova, Dominique Waag.
Discuțiile au vizat evoluțiile actuale ale relațiilor moldo-franceze, precum și principalele acțiuni de pe agenda bilaterală și multilaterală pentru perioada următoare.
În cadrul discuțiilor, a fost remarcată dinamica pozitivă a dialogului politic bilateral și intensificarea contactelor sectoriale, care se reflectă în inițiative concrete și beneficii pentru cetățenii ambelor state. A fost apreciată finalizarea de către partea franceză a procedurilor interne și intrarea în vigoare, la 1 martie curent, a Acordului privind conversiunea permiselor de conducere.
Totodată, au fost trecute în revistă evoluțiile altor proiecte importante implementate cu sprijinul Agenției Franceze pentru Dezvoltare.
Agenda europeană a Republicii Moldova și progresele în procesul de aderare la Uniunea Europeană au constituit un alt subiect central al discuțiilor. A fost apreciat suportul constant al autorităților franceze.
A fost reiterat angajamentul comun de consolidare a cooperării în plan european și multilateral, precum și rolul activ al țării noastre în promovarea proceselor democratice, a statului de drept și a respectării drepturilor omului inclusiv pe durata Președinției Republicii Moldova la Consiliul Europei.
De asemenea, a fost subliniată importanța consolidării dimensiunii economice a relațiilor bilaterale, cu accent pe promovarea schimburilor comerciale și a cooperării investiționale. În acest sens, s-a discutat despre organizarea unor forumuri economice bilaterale pe parcursul acestui an și despre avansarea înțelegerilor convenite în cadrul Forumului de afaceri Franța-Moldova desfășurat în martie 2025.