
Moțiunea simplă împotriva politicilor Ministerului Muncii și Protecției Sociale a fost înregistrată în Parlament. Documentul, inițiat de Partidul Socialiștilor și semnat de mai mulți deputați din opoziție, a fost prezentat în plen, transmite IPN
„Nu o facem din confort politic, ci pentru că datele oficiale, rapoartele instituțiilor internaționale și realitatea de zi cu zi a cetățenilor Republicii Moldova demonstrează că acest minister a eșuat în misiunea sa fundamentală – cea de a proteja”, a declarat deputata socialistă, Ala Ursu-Antoci.
Biroul Permanent urmează să stabilească ziua în care ministra se va prezenta în fața deputaților. Adoptarea moțiunii simple necesită votul majorității deputaților prezenți.
Într-o emisiune televizată, ministra muncii și protecției sociale, Natalia Plugaru, a declarat că este pregătită să se prezinte în Parlament, subliniind că domeniul său, care include pensiile și salariile, este unul complex. Ea a precizat că autoritățile au ce spune despre rezultatele guvernării din ultimii patru ani.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Natalia Plugaru, pregătită să meargă în Parlament și a răspunde la întrebările deputaților
Articolul Opoziția a înregistrat în Parlament moțiunea simplă împotriva politicilor Ministerului Muncii apare prima dată în Realitatea.md.