Orbán îi cere lui Zelenski redeschiderea conductei Druzhba: „Mai mult respect pentru Ungaria!”

Într-o postare publicată joi pe platforma X, Viktor Orbán îl acuză pe liderul de la Kiev că, de patru ani, încearcă să forțeze Ungaria să se implice în războiul ruso-ucrainean și că acțiunile recente afectează direct interesele maghiare.

„De patru ani nu sunteți capabil să acceptați poziția suverană a guvernului maghiar și recunoștința poporului maghiar în legătură cu războiul ruso-ucrainean. De patru ani lucrați pentru a forța Ungaria să intre în războiul dintre dumneavoastră și Rusia”, i-a transmis Orbán liderului Ucrainei.

„Vă solicit să redeschideți imediat conducta de petrol Druzhba și să vă abțineți de la alte acțiuni împotriva aprovizionării cu energie a Ungariei. Mai mult respect pentru Ungaria!”, a scris premierul ungar.

Orbán: Nu vrem să plătim mai mult pentru energie

Orbán spune că oprirea livrărilor prin conductă afectează direct populația:„În ultimele zile ați închis conducta de petrol Druzhba, esențială pentru aprovizionarea cu energie a Ungariei. Acțiunile dumneavoastră sunt împotriva intereselor Ungariei și pun în pericol aprovizionarea sigură și la prețuri accesibile cu energie a familiilor maghiare”.

„Noi, maghiarii, nu suntem responsabili pentru faptul că Ucraina a ajuns într-o situație atât de dificilă. Ne pare rău pentru poporul ucrainean, dar nu dorim să participăm la război. Nu vrem să finanțăm luptele și nu vrem să plătim mai mult pentru energie”.

Acuzații la adresa Bruxelles-ului

Orbán susține că Bruxelles-ul și opoziția din Ungaria ar acționa coordonat pentru a aduce la putere în Budapesta un „guvern favorabil Ucrainei”, acuzație care amplifică tensiunile politice deja existente. „Bruxelles-ul, dumneavoastră și opoziția maghiară faceți pași coordonați pentru a aduce la putere în Ungaria un guvern favorabil Ucrainei”, i-a trasmis premierul ungar lui Zelenski.

De ce este importantă conducta Druzhba

Conducta Druzhba este una dintre cele mai mari rețele de transport al țițeiului din Europa și asigură o parte semnificativă din necesarul de petrol al Ungariei. Pentru Budapesta, continuitatea livrărilor prin această rută este esențială pentru menținerea prețurilor la combustibili și pentru stabilitatea economică.

În contextul războiului din Ucraina și al sancțiunilor impuse Rusiei, problema tranzitului de energie a devenit un subiect sensibil în Europa Centrală. Ungaria a adoptat în mod constant o poziție mai rezervată față de sprijinul militar acordat Kievului și a insistat asupra protejării intereselor sale energetice.

Mesajul public al lui Orbán către Zelenski reprezintă un nou episod al tensiunilor dintre Budapesta și Kiev, cu energia și costul vieții pentru cetățeni în centrul disputei.

Publicat
Din categoria Politic