
Speakerul Igor Grosu îndeamnă populația să urmărească dacă primarii nu fură bani din proiectul „Satul European”. Președintele Parlamentului afirmă că fiecare infracțiune de acest gen îi pune în pericol.
Declarațiile au fost făcute pe fundalul reținerilor într-un dosar masiv de corupție. Cinci persoane au fost reținute pentru 72 de ore, pe 23 februarie, urmare a mai multor percheziții.
„Din păcate, mai sunt astfel de indivizi care cred că sunt inamovibili și pot fura din banul public. Dacă până nu demult era doar Codul Penal care prevedea pedepse pentru delapidări, acum noi am mai introdus o sancțiune în cazul delapidării fondurilor europene. (…)
Stimați sătenii, stați cu ochii pe ei. Orice bani furat din drum, din gazoduct și așa mai departe, asta pune în pericol pe voi, cei care locuiți și beneficiați de toate aceste investiții”, a spus Grosu.
Ministrul Infrastructurii Vladimir Bolea a salut acțiunile CNA și a menționat că „nu putem repara peste noapte un sistem viciat, dar avem obligația să-l facem să funcționeze corect”.
AUDIO Dosarul de corupție în cadrul proiectului ”Satul European”: Cinci persoane reținute
Articolul VIDEO Grosu îndeamnă cetățenii să urmărească dacă primarii nu fură din „Satul European”: Stați cu ochii pe ei apare prima dată în Realitatea.md.