
50 de cartușe nepercutate, ascunse într-o pungă cu dulciuri, au fost descoperite într-un autocar care efectua o cursă regulată pe ruta Republica Moldova – Italia. Incidentul a avut loc joi, 26 februarie, în Punctul de Trecere a Frontierei Albița.
La volanul autovehiculului se afla un cetățean moldovean.
„În ziua de 26 februarie, în jurul orei 05:00, în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa – ITPF Iaşi, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pentru a intra în ţară, un bărbat, cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 31 de ani, în calitate de șofer al unui autocar care efectua curse regulate pe ruta R. Moldova-Italia. În baza profilului de risc, a fost dispus un control amănunțit, iar la scanarea bagajelor au fost identificate 50 de cartușe nepercutate, calibru 22 LR, disimulate în interiorul unui colet care părea o pungă cu dulciuri.
Deoarece șoferul autocarului nu deținea documentele prevăzute de lege necesare transportului în cauză, atât el cât și mijlocul de transport au fost supuși unor verificări suplimentare, în cadrul cărora acesta a declarat că transporta pachetul la solicitarea unei conaționale și că nu cunoștea conținutul acestuia. În urma verificărilor, a fost identificată o femeie, cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 31 de ani, care a precizat că a preluat coletul pentru a-l transmite unei persoane aflate în Italia”, transmite Poliția de Frontieră Română.



Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Conform prevederilor legale, întreaga cantitate de bunuri descoperite a fost reținută pentru continuarea și finalizarea cercetărilor. În cauză se efectuează investigații pentru nerespectarea regimului armelor și munițiilor și tentativă de contrabandă calificată, urmând ca dosarul să fie înaintat spre soluționare competentă.
Articolul FOTO Bomboane cu ”aromă” explozivă, depistate într-un autocar. La volan se afla un moldovean apare prima dată în Realitatea.md.